In timpul unei reuniuni, in care presedintele Rusiei Dmitri Medvedev s-a intalnit cu reprezentantii Opozitiei, acesta a facut dezvaluiri uimitoare, referitoare la alegerile prezidentiale din 1996. El a afirmat ca Boris Eltin nu a castigat alegerile din acel an, cu alte cuvinte votul a fost unul aranjat.
Cu un an in urma, au aparut volume ale istoriei oficiale a Rusiei, datorita presedintelui Dmitri Medvedev, care a ajutat la publicarea scrisorilor primului presedinte post-sovietic, Boris Eltin, informeaza Time.
Intr-o prefata a colectiei, Medvedev l-a elogiat pe parintele fondator al democratiei in Rusia, Boris Eltin, pentru crearea "unei baze a noului stat rus, fara de care niciunul dintre succesele noastre ulterioare nu ar fi fost posibile".
Dar in spatele usilor inchise, luni, in timpul unei intalniri a lui Medvedev cu liderii Opozitiei, acesta a oferit o alta versiune decat cea oficiala, referitoare la Boris Eltin.
Potrivit a patru persoane, care au fost in camera, Medvedev a declarat ca primul presedinte al Rusiei nu a castigat alegerile din 1996, pentru al doilea mandat. Cu alte cuvinte, votul alegerilor prezidentiale din 1996 a fost aranjat.
Cu putin timp inainte de alegerile prezidentiale din acest an din Rusia, acest lucru nu este o declaratie intamplatoare pentru clasa conducatoare a tarii. La urma urmei, Boris Eltin l-a numit succesor al sau pe Putin, in 2000.
Si era Putin s-a incheiat, in favoarea lui Medvedev, opt ani mai tarziu. Deci, daca a treia veriga din acest lant a recunoscut, ca primul din aceasta lista a ajuns presedinte prin frauda, ce l-a facut sa spuna asta?
Ca asa procedeaza intregul sistem? Ce inseamna asta pentru campania lui Putin, pentru a castiga al treilea mandat de presedinte al Rusiei?
Cand revista Time a cerut Kremlinului sa comenteze inf