Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbi, infecţii, germeni

Publicat in Dilema Veche, joi 12 decembrie 2013 ·

M-am gîndit mult dacă să încep textul ăsta cu o întîmplare pe care cei mai mulţi dintre dumneavoastră o vor găsi dezgustătoare. Pînă la urmă, m-am hotărît s-o evoc pentru că din întîmplarea asta s-a născut şi subiectul de acum.

Dimineaţa, la metrou, cumpăr o cartelă de la doamna care stă după ghişeul de sticlă. Doamna era evident gripată. Fornăită, cu expresia tristă şi plînsă pe care ţi-o dă gripa. Geamul rece prin care o vedeam şi luminile tăioase ale neoanelor o făceau să arate cu atît mai bolnavă, cu atît mai prelinsă; ochii înfundaţi în orbite şi culorile primare din care era alcătuită o făceau să arate ca un personaj din tablourile lui Goya. Nu ştiu cum, gîndul m-a dus la Autoportret cu doctorul Arrieta, unde pictorul sleit de boală e sprijinit de doctorul care îi întinde un pahar cu ceva. Sub pictură stă scris: „Goya, cu recunoştinţă pentru prietenul său Arrieta: pentru compasiunea şi grija cu care i-a salvat viaţa în timpul gravei şi periculoasei boli de care a suferit spre finele anului 1819, la vîrsta de şaptezeci şi trei de ani.“

DE ACELASI AUTOR Semne de carte uitate Tîrg de toamnă tîrzie Cum, dom’le, pe banii mei? Specialişti şi renascentişti În sfîrşit, nu asta voiam să vă spun. Am luat cartela din mîna doamnei şi degetul mi s-a oprit pe ceva molcuţ şi albicios, care părea a fi un muc. Un fluid organic al altcuiva se afla între degetul meu şi cartela de metrou, iar pe mine m-a apucat rîsul. Ce să fac? Să arunc cartela şi să fug acasă să mă spăl pe mîini, să vărs jumate din sticluţa cu gel antigermeni, care zace prin genţile mele, în palme, să-mi tai degetul? Nimic din toate astea. Am validat cartela – aşa cum era – în aparat şi am mers mai departe. Sper să nu se defecteze aparatul din cauza mea şi sper la fel de fierbinte să nu fi contribuit la îmbolnăvirea altor călători. Să nu mă certaţi. Dacă aruncam cartela, tot de la doamna infe

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 2 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 12 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°