» Achizitionarea unui teren si vanzarea lui dupa cativa ani la un pret mai mare constituie cea mai intalnita afacere imobiliara din Delta.
» La Crisan, sat unde exista curse regulate cu vaporul, metrul patrat de teren intravilan costa intre 40 si 100 de euro.
» Expertii imobiliari sustin ca investitorii sunt descurajati de birocratia si controalele excesive impuse de autoritati.
» Specialistii in mediu acuza investitorii ca nu respecta regulile ecologice minimale, construind haotic in Delta.
In Tulcea, oras care numara mai putin de 100.000 de locuitori, exista trei ziare locale. Majoritatea paginilor nu sunt dedicate informatiilor, ci anunturilor imobiliare. In publicatia "Delta", peste 20 din 36 de pagini sunt ocupate cu anunturi de pe piata imobiliara. In cotidianul "Acum" exista sapte pagini de publicitate imobiliara, iar saptamanalul "Obiectiv" are un supliment imobiliar de 14 pagini.
In ciuda febrei imobiliare, investitiile in infrastructura lipsesc. Drumul pana la Murighiol – lung de vreo 35 de kilometri – este plin de gropi adanci, in conditiile in care curbele periculoase se intalnesc la tot pasul. Satul cu ponton la Dunare nu duce lipsa de oferte imobiliare. "Acum o luna existau patru case de vanzare in Murighiol. Una de trei camere, care avea inconvenientul ca se intra dintr-o camera in alta, costa 1,5 miliarde (lei vechi – n.red.). Casele sunt majoritatea construite din chirpici si stuf. Nu ofera conditiile pe care le vor cei care doresc sa cumpere si care vin de la oras. Bucuresteanul nu e obisnuit fara gresie si faianta sau sa se duca la toaleta afara, cum avem noi aici. Dupa ce sunt cumparate, casele sunt demolate si reconstruite din temelii", ne-a declarat Marian, un localnic interesat de evolutia preturilor. Oamenii locului au inteles ca stau pe o comoara si cantaresc cu atentie ofertele.
@N_