În absenţa Oltchimului şi cu o HCM Baia Mare la început, ne întoarcem la vremurile în care ne urmăream handbalistele de top prin campionate străine
Mă anunţă o prietenă, cu o scînteie de disperare în ochi, că pleacă Polo Garage din România. "Uite, asta asta mi-am luat-o de acolo cu 89 de lei!", spune ea, netezind poalele cafenii ale bluzei. O dată trecută sperietura, rămîn o clipă suspendată, apoi răsuflu uşurată. "Ah, doar asta era?". Am luat, cu strîngeri de portofel, doar vreo două chestii de-a lungul timpului din respectivul magazin şi am fost mai supărată cînd au lichidat afacerea de aici cei de la Debenhams. Chestie de finanţe. Apoi realizez, speriată brusc din nou: "Stai puţin, nu e deloc bine dacă pleacă Polo Garage!". E un pas înapoi. Înseamnă întoarcerea cu ani buni, vreo zece, în urmă. Semn de instabilitate, de nesiguranţă, de neîncredere. Nu, nu e deloc bine.
Pare să fie însă un trend amar al acestor zile. Pierderea rapidă, poate definitivă, a unor lucruri cîştigate cu greu. O vedem în sport aproape zi de zi, o acompaniem cu senzaţia de neputinţă, o garnisim cu amintiri recente. Săptămîna trecută, Cristina Neagu a marcat 6 goluri, cele mai multe, pentru echipa ei actuală, Buducnost Podgorica. E golgetera team-ului după 3 meciuri. Oana Manea (foto) şi Talida Tolnai sînt titulare la Krim Ljubljana, în al cărei lot se află şi Patricia Vizitiu.
Este, şi aceasta, un soi de întoarcere în timp. De-a lungul ultimilor 12 ani, trei handbaliste române au cucerit Liga Campionilor. De fiecare dată jucînd la echipe din străinătate. Luminiţa Huţupan Dinu a ţinut trofeul în braţe în 2001, 2002 şi 2003, prima şi a treia oară pentru Krim, a doua cu Kometal Skopje. Cristina Vărzaru are şi ea 3 victorii, 2006, 2009, 2010, toate cu Viborg, iar Carmen Amariei două, 2005 şi 2007, pe cînd juca la Slagelse. Erau anii dinaintea consolidării acelui
