Prin decembrie '89 si, din nou, prin 1990, "Doina" lui Eminescu era unul dintre textele care faceau mare valva in constiinta colectiva a romanilor, fiind folosit inclusiv pentru castigarea capitalului electoral, de catre primii politruci ai democratiei. In esenta, era un castig cultural, pentru ca se repunea in circulatie o capodopera a creatiei artistice romanesti, semnata, de aceasta, data, de catre Eminescu. Cu toate acestea, "Doina" nu a revenit cu aceeasi forta cu care sperau oamenii din cultura, ea reintrand intr-un fals circuit de constiinta doar prin spectaculosul unor sintagme de genul "De la Nistru pan' la Tissa...", ori "Stefane, Maria Ta...", plus cateva versuri care provoaca o falsa mandrie nationala, odata desprinse de context.
In adevaratul sens al acestei poeme romanesti de mare cuprindere, "Doina" trebuie sa ramana un gest spiritual magistral, pe cat de simplu in edificarea artistica, pe atat de persuasiv si reprezentativ in impactul socio-cultural si politico-istoric fata de noi.
O astfel de reconstituire estetica si axiologica o incearca editia studiului despre "Doina" eminesciana aparuta la Editura Timpul, din Iasi, si ingrijita de doi specialisti in literatura romana, universitari la "Alexandru Ioan Cuza", Magda si Petru Ursache. Cercetarea de fata, pusa in practica prin programul de editare si completare a operei lui Eminescu, cu ocazia Anului 2000, an dedicat in mod exceptional poetului national, aduce, pe langa noutatile privind variantele in care "Doina" a fost conceputa de-a lungul timpului, o serie de articole critice, inserate fiind si cele prin care Eminescu isi continua discursul autentic pro-romanesc, in publicistica. In colectia existenta, impreuna cu varianta oficiala publicata in 1883, sunt nu mai putin de opt manuscrise ale "Doinei", prin care Eminescu facea cautare spre formula cea mai expresiva a acestui poem, p