Succesul miscarii ar fi trebuit, desigur, sa insemne si revigorarea generatiei "decreteilor", iata, in sfirsit, glorioasa, asa cum se prevestea inca de la nasterea sa. Paradoxul a actionat insa din nou. Adevarata promotie victorioasa a anilor nouazeci a fost cea nascuta cu vreo doua decenii inainte de 1968. La sfirsitul anilor saizeci si, se pare, cu precadere in anul de gratie 1968, s-au nascut in Romania copii mai multi ca niciodata. Bineinteles, nu doar din acest motiv a fost 1968 un an de gratie. Tot atunci, in urma loviturii de maestru a lui Ceausescu (refuzul de a paricipa la invazia sovietica din Cehoslovacia), Romania a intrat, pentru un timp, in atentia lumii vestice, bucurindu-se de oarecare credit politic si, pina la un punct, chiar de simpatie. Ce alt mesaj mai convingator despre prosperitatea unei natiuni se poate da decit natalitatea debordanta? Prin urmare, partidul si, in primul rind, secretarul sau general au incurajat nasterea de copii, cu diverse facilitati din spatiul socio-economic. "Incurajarile" au luat forma "indemnului patriotic" si a "hotaririi de guvern si de stat", inmanunchindu-se intr-un mobilizator decret (al maternitatii cvasi-obligatorii). Asa s-a ajuns la situatia usor cinica si paradoxala ca puzderiile de copii nascuti in perioada respectiva sa fie numite de restul populatiei, peste ani, "decreteii lui 68". M-am numarat si ma numar inca printre acesti "decretei", iar perspectiva mea asupra momentului istoric in cauza ramine, de aceea, in mod necesar, subiectiva. Eram, intr-adevar, infiorator de numerosi. Imi amintesc si astazi parcurile de joaca, supraaglomerate cu mogildete galagioase, si "armatele" infantile, strinse in numele unor "cruciade" curioase, cum ar fi cucerirea terenului de fotbal al blocului vecin ori alungarea "ostirilor" similare - de la alte scari - de pe spatiul verde din fata balcoanelor noastre. Toate aceste adun