Alături de elementele clinice, biomarkerii specifici şi tehnicile imagistice, electrocardiograma continuă să fie o parte importantă a algoritmului de diagnostic al pacienţilor cu suspiciune de infact miocardic. Rod al unei bogate experienţe, monografia „Unda Q în infarctul miocardic“, semnată de dr. Radu Grigore, apărută, în a doua ediţie, la „Viaţa Medicală Românească“, este prezentată de dr. Camelia Cristina Diaconu.
Când am văzut monografia apărută la Editura „Viaţa Medicală Românească“ – UNDA Q ÎN INFARCTUL MIOCARDIC, autor dr. Radu Grigore, prefaţată de prof. dr. Ion Bruckner – mărturisesc că prima mea reacţie, la vederea cărţii, a fost: „500 de pagini despre unda Q?! Nu este prea mult pentru descrierea unei unde?“. Şi totuşi, cartea a reuşit să îmi capteze atenţia, în primul rând prin numărul foarte mare de trasee electrocardiografice analizate în context clinic şi paraclinic, prin prisma bogatei experienţe a autorului, medic primar cardiolog şi şef al secţiei de cardiologie a Spitalului Judeţean Galaţi. Infarctul miocardic rămâne una dintre cele mai mari urgenţe ale cardiologiei, elementul crucial, care influenţează supravieţuirea pacienţilor, fiind rapiditatea cu care este stabilit diagnosticul şi cu care se intervine pentru revascularizare. Diagnosticul de infarct a suferit unele modificări în ultimii ani, în principal datorită apariţiei unor biomarkeri mai sensibili şi mai specifici de necroză miocardică, dar şi perfecţionării tehnicilor imagistice. Acesta este şi motivul pentru care, în august 2012, Societatea Europeană de Cardiologie a publicat „A treia definiţie universală a infarctului miocardic“, elaborată de un grup de experţi. Infarctul poate fi prima manifestare a bolii coronariene sau poate apărea, repetat, la pacienţi cu boală coronariană cunoscută. Infarctul miocardic poate fi diagnosticat prin elemente clinice, modificări ele
