Superb documentata, nascuta dintr-o mare dragoste intelectuala, cartea Clarei Mares “Zidul de sticla. Ion D. Sirbu in arhivele Securitatii” (prefata de Antonio Patras, Curtea Veche, 2011), vine sa intregeasca luminos imaginea noastra despre conditia intelectualului anti-totalitar in regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuitii metafizice, memorialist si romancier de inalta clasa, autor al unor pagini de neuitat despre libertate si sclavie in secolul lagarelor de concentrare si al tribunilor sociopati, I. D. Sirbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis sa apere valorile esteticului si ale Ratiunii la ceasul anexarii culturii de catre dictatura. Om de stanga, fost asistent al lui Lucian Blaga, I. D. Sirbu a refuzat sa participe la ritualurile abjecte ale regimului. Nu facea parte din specia inchizitorilor, a excomunicatorilor, a canaliilor cinice. Cand abominabilul Pavel Apostol i-a cerut, in 1946, sa-l denunte pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tanarul filosof a refuzat cu imens dispret propunerea “organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj.

http://www.curteaveche.ro/Zidul_de_sticla_Ion_D_Sirbu_in_arhivele_Securitatii-3-1348

Mai tarziu, si Sirbu si Apostol aveau sa fie arestati si intemnitati. Primul a iesit din temnita cu fruntea sus, cel de-al doilea ca informator. In anii 70, Apostol a ajuns prorector al Institutului de Perfectionare a Cadrelor Didactice, se gudura pe langa Miron Constantinescu si scria delatiuni impotriva lui Tudor Bugnariu. I. D. Sirbu, turnat si calomniat de diversiii campioni ai “liniei de partid”, ramanea une bete noire, tracasat, urmarit, cenzurat. Unul dintre cei care l-au detestat din rarunchi pe I. D. Sirbu a fost sinistrul Andrei Baleanu, critic de teatru ultra-dogmatic