Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prestanţa subţire cu cheltuială se ţine: medici cu funcţii de la stat şi onorarii part-time la clinicile private

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Mai mulţi medici preferă să-şi păstreze funcţiile din instituţiile sanitare publice, deşi îşi rotunjesc veniturile în clinicile particulare. Legea nu le interzice.

Pacienţii care-şi permit se pot trata în clinicile particulare. Pentru ceilalţi, spitalele de stat rămân singura opţiune. Totuşi, mulţi sunt trimişi la privat pentru analize sau tratamente. „În iarnă, am fost la Centrul Mamei şi Copilului pentru nişte analize, însă medicul mi-a dat îndreptare să le fac la Extramed. Până la urmă, am mers în altă parte“, povesteşte Tamara Ţapu, economistă.

„În centrele private, nu aştepţi atât de mult ca la policlinică. Plăţile sunt la vedere şi asistentele sunt mai atente cu tine“, afirmă Oleg Mariuţă, funcţionar.

Pentru medicii bugetari, al doilea job este o sursă de venit atractivă. „Profesional suntem aici, la spitalele de stat. Material, e mai avantajos la privat. Fără această colaborare, n-aş putea participa la congresele din România. Doar pentru o deplasare plătesc cam 500 de euro“, explică Nicolae Buracovschi, otorinolaringolog la Spitalul Clinic Republican, care lucrează part-time şi la centrul Galaxia.

„Profesional suntem aici, la spitalele de stat. Material, e mai avantajos la privat“ - Nicolae Buracovschi, otorinolaringolog

Doctorul spune că în clinica particulară vin mai ales moldovenii care se întorc din străinătate şi vor să fie operaţi urgent. „De multe ori, chiar le recomandăm pacienţilor pe care-i primim la privat să meargă la Spitalul Republican. E vorba de tratamente mai lungi de zece zile“, susţine medicul.

„După ce termin programul de la Centrul Republican de Diagnosticare, lucrez la Petrumed. Pacientul nu vine cu o singură patologie. Îi recomand ce să facă în fiecare caz şi apoi el decide unde vrea să meargă pentru tratament“, spune şi endoscopistul Ion Chiriac.

Prins cu ocaua mică

Pe de altă parte, dire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 32 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum o ora
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 3 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°