În cartea lui George Ritzer Mcdonaldizarea societăţii (Bucureşti, comunicare.ro, 2003) se vorbeşte, într-unul din capitole, despre manipularea şi controlul clientului. Poate sună cam dur, dar autorul are în vedere sistemul de "bandă rulantă" care-i plimbă pe consumatori prin restaurant în modul dorit de către conducere: ei ştiu că trebuie să se alinieze la coadă, să meargă la ghişeu, să comande, să plătească, să-şi ducă mîncarea la o masă liberă, să plătească, să strîngă resturile şi să le arunce. De asemenea, mai ştiu că trebuie să-şi cheltuiască banii şi să plece rapid. Nu ştiu dacă în România controlul se manifestă tot atît de tranşant: clienţii de aici, chiar ai McDonald's-urilor, sînt mai puţin dornici să se supună regulilor. Nu toţi îşi respectă rîndul la coadă, nu toţi îşi aruncă resturile la coş şi, mai ales, destule grupuri de consumatori adastă pe la mese infinit mai mult decît le-ar permite timpul, raţional calculat, per client. Şi totuşi, destui clienţi se supun regulilor şi vin cu poezia învăţată de-acasă: ştiu ce să ceară, atît denumirea cît şi dimensiunea, ba şi ce "extra" să refuze. De asmenea, mulţi "se simt" atunci cînd stau mai mult şi nu consumă. Ceva e, deci, real şi într-o societate mai puţin aşezată şi obişnuită cu eludarea regulilor, înainte opresive. E vorba de un fel de educare a consumatorului şi de civilizare a lui: partea de control şi manipulare nu este încă vizibilă. La 10 ani de la apariţia fast-food-urilor s-a păstrat destul din fascinaţia iniţială, a cărei poleială nu lasă, deocamdată să i se vadă dedesubturile neplăcute. Clientul român nu se prea supără să fie manipulat (în sensul pe care îl dau cuvîntului teoreticienii

consumului) şi nici să fie implicat personal, prin micile sale gesturi, în procesul consumului. Acesta priveşte, încă, totul ca pe o experienţă nouă, de parc de distracţii: intrat într-un soi de Disneyla