Joi, în cadrul consiliului consultativ pe problemele persoanelor vârstnice, după prezentarea raportului Poliţiei de proximitate, seniorii au adus în atenţia prefectului Ion Gonţea problema fenomenului cerşetoriei din mijloacele de transport în com un. „În mijloacele de transport în comun este imposibil să nu urce unul - doi copii care să înceapă să cânte, să-ţi spună «Tatăl nostru» şi să aştepte bani. Ar trebui să se ia anumite măsuri împotriva acestora. Copiii, în loc să fie trimişi la şcoală, să înveţe ceva, sunt trimişi de părinţii lor să cerşească. Poate că ar trebui ca aceşti părinţi să facă muncă în folosul comunităţii, să li se aplice nişte sancţiuni”, a precizat ieri, Dumitru Stratanov, preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” - filiala Braşov. Acesta a cerut poliţiştilor mai multă implicare în această problemă, dar şi în cea a taximetriştilor care opresc în staţiile de autobuz. „Sunt pensionari în cârje, care din cauza taximetriştilor din staţie, până se deplasează unde opreşte autobuzul, îl pierde”, a mai spus Stratanov.
De asemenea, poliţiştii ar trebui să vegheze şi asupra monumentelor. „Cum este posibil ca în anul 2010, plăcile de bronz de pe două statui să fie pur şi simplu furate. Mai nou, am văzut că au dispărut şi plăcile de pe statuia lui Ştefan Octavian Iosif, din Parcul Titulescu”. Joi, în cadrul consiliului consultativ pe problemele persoanelor vârstnice, după prezentarea raportului Poliţiei de proximitate, seniorii au adus în atenţia prefectului Ion Gonţea problema fenomenului cerşetoriei din mijloacele de transport în com un. „În mijloacele de transport în comun este imposibil să nu urce unul - doi copii care să înceapă să cânte, să-ţi spună «Tatăl nostru» şi să aştepte bani. Ar trebui să se ia anumite măsuri împotriva acestora. Copiii, în loc să fie trimişi la şcoală, să înveţe ceva, sunt trimişi de părinţii lor să cerşească.