Respingerea de catre Franta si Olanda a Constitutiei europene marcheaza debutul unei perioade agitate in UE, atentia fixandu-se acum asupra bugetului. Marea Britanie si Franta nu se inteleg.

Londra rezista cu inversunare incercarilor de anulare a rabatului de care beneficiaza, in timp ce Parisul e la fel de neinduplecat privind pastrarea aproape neschimbata a Politicii Agricole Comune, cu generoasele sale subventii pentru fermierii francezi. Disputa privind bugetul e un simptom al conceptiilor economice foarte diferite ale celor doua tari si al atitudinii lor fata de extindere.

Franta si alte state membre considera din ce in ce mai anacronic rabatul britanic.

Negociata in anii '80 de Margaret Thatcher, care se plangea ca Marea Britanie platea mai mult decat tarile mai bogate si cerea inapoi "banii mei", rambursarea acestor sume (rabatul) pare dificil de justificat acum, cand economia britanica e mult mai puternica si noile state membre, mult mai sarace, nu beneficiaza de un asemenea tratament preferential.

In plus, Marea Britanie este reticenta in a plati mai mult pentru extindere. In schimb, viziunea anglo-saxona este ca extinderea Uniunii trebuie sa o conduca spre o concentrare mai mare pe obiectivul ei initial, de promovare a comertului liber, de aplicare a Agendei 2000, gandita sa faca UE mai competitiva, bazata pe principiile pietei libere si o reducere a protectiei sociale generoase.

Marea Britanie accepta in principiu renuntarea la rabat, dar numai daca aceasta duce la o reforma radicala care sa micsoreze contributiile tuturor.

Doua Europe foarte diferite in sanul UE

Din perspectiva britanica, este prioritara reformarea Politicii Agricole Comune (PAC), care inghite jumatate din bugetul UE si care s-a dezvoltat imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial pentru a combate penuria alimen