* Update 19:28 Ponta: "Guvernul introduce o acciză de 0,7 cenţi la litrul de carburant"
Premierul a anunţat că Guvernul României va introduce o acciză de 0,7 cenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră.
Accizele vor fi indexate, de la 1 ianuarie 2014, în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb, a mai precizat Ponta.
De asemenea, oficialul a susţinut că faţă de FMI va exista şi un angajament de scădere semnificativă, de 5%, a contribuţiilor de asigurări sociale în al doilea semestru al anului viitor.
---
* Update 19:18
Victor Ponta a precizat: "Vom avea alocate două miliarde lei pentru continuarea investiţiilor în infrastructura locală şi 500 milioane lei pentru continuare programe în investiţii în infrastructura cu finanţare externă".
Domnia sa a menţionat, de asemenea, că ţara noastră va înregistra o creştere a plafonului de datorie pentru infrastructură la autorităţi locale de 1,2 miliarde lei, în timp ce cofinanţările pentru fonduri europene vor creşte cu 3%.
---
* Update 19:08 Ponta: "Am stabilit pentru anul viitor deficit de 2,2% din PIB"
Primul ministru Victor Ponta a declarat, în această seară, că negocierile cu FMI privind bugetul pe 2014 au fost finalizate cu succes, conform surselor de presă.
Domnia sa a precizat că anul viitor, salariul minim va fi de 850 de lei de la 1 ianuarie şi 900 lei de la 1 iulie, în timp ce toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%.
Totodată, premierul a precizat: "Am stabilit pentru anul viitor deficit de 2,2% din PIB, în scădere faţă de 2013, la un PIB în creştere cu 2,2%".
---
Premierul Victor Ponta a sosit, astăzi, la cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde se află şi vicepremierul Daniel Chi