Joi 28 septembrie, cand romanii erau dispusi sa creada cain tara lor se intampla lucruri mari, de vreme ce 36 de sefi de state si de guverne, precum si alte oficialitati dintr-un total de 63 de tari se adunasera la Bucuresti pentru Sommet-ul Francofoniei, canalul France 2 al televiziunii publice franceze transmitea in principalul sau jurnal de actualitati doar 30 de secunde de imagini de la deschiderea marelui eveniment de la Bucuresti. Pentru jurnalistii francezi, marea intrunire a Francofoniei a fost mai degraba un prilej pentru realizarea unui reportaj amplu despre "urmele lasate de Ceausescu", in speta despre dosariada. Argumentele oficialilor romani, disperati sa ne convinga de utilitatea Francofoniei pentru "vizibilitatea"tarii noastre pe plan international, nu par sa fi fost confirmate de interesul mass-media din Franta si din alte state care conteaza. Cu toate acestea, ar fi nedrept sa desfiintam cu totul importanta acestui sommet pentru tara noastra. Recent iesita din izolarea internationala impusa de comunism si apoi de mineriadele din anii 1990, Romania a putut demonstra ca este capabila sa organizeze o reuniune internationala de amploare, iar politicienii relevanti ai momentului au putut aprecia efortul guvernantilor de la Bucuresti. In plan secundar (in ciuda vaicarelilor simplificatoare si tatesti ale mass-media autohtone), bucurestenii au avut parte timp de doua zile de un trafic mult mai degajat decat in restul anului si s-au ales cu semaforizarea Pietei Victoriei, ceea ce nu este putin lucru. Ridicandu-ne deasupra nivelului strazii, in planul politicii internationale, Romania a devenit, cu prilejul sommet-ului, o voce care s-a facut auzita, datorita pozitiei sale fata de criza din Liban si a prezentei lui Jacques Chirac la Bucuresti. Libanul a fost rana deschisa a Sommet-ului Francofoniei si problema care a intarziat adoptarea unei rezolutii. Nici ma