Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii nu mai caută "vise". Cererea şi preţurile locuinţelor, la jumătate faţă de 2007

Publicat in Romania Libera, joi 19 aprilie 2012 ·

Cererea de locuinţe s-a înjumătăţit de la declanşarea crizei economice, la sfârşitul anului 2007, deşi preţurile au scăzut cu acelaşi procent în acest interval, iar cei interesaţi nu mai caută "vise", ci locuinţe adaptate nevoilor şi bugetului, spun consultanţii imobiliari, citaţi de Mediafax.

"Proprietarii au scos la vânzare în Bucureşti cu 15% mai multe locuinţe decât totalul ofertei promovate în 2007 şi cu 24% mai multe decât anul 2006, deşi preţurile solicitate astăzi sunt cu peste 50% mai mici decât preţurile din momentul de maxim înregistrat la sfârşitul anului 2007. Statistic, volumul cererii este de asemenea la mai puţin de 50% faţă de cel din 2006-2007. Aceste cifre arată că suntem într-o piaţă a cumpărătorilor, care sunt net favorizaţi în procesul de negociere şi achiziţie", se arată într-un studiu realizat de portalul homefinders.ro, lansat joi la Târgul Imobiliar Naţional - tIMOn.

Portalul, fondat de Matei Maloş, care a înfiinţat şi site-ul magazinuldecase.ro, vândut în 2010 către Sanoma Digital, este destinat cumpărătorilor de locuinţe, pe care îi asistă la achiziţia unei locuinţe, pentru un comision care porneşte de la 980 de euro.

Maloş a arătat că 2012 este anul cu cele mai multe apartamente la vânzare la jumătate de preţ, şi având în vedere că cererea eligibilă este în scădere din cauza normelor de creditare impuse de BNR, iar pe piaţă este supraofertă, acesta este un moment bun pentru achiziţia de locuinţe.

Pe de altă parte, Ion Cătuţoiu, directorul general al companiei Real Time, spune că după o perioadă în care românii care voiau o locuinţă căutau "vise", acum aceştia şi-au adaptat cerinţele situaţiei actuale.

"După o perioadă în care toată lumea credea că trebuie să se construiască locuinţe, că trebuie să cumpărăm casele de pe hârtie, că avem nevoie de două case, una la munte, una la mare, că salariile vor creşte, am

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 55 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum o ora
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°