Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii orădeni strâng bani frumoși și amintiri de neegalat în vacanţe exotice

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Tot mai mulţi tineri gustă din stilul de viaţă american şi lucrează în locaţii văzute numai în filme. În Grecia se câştigă 700 de euro, muncind 40 de ore pe săptămână, iar în Statele Unite ale se pot strânge şi 2.500 de dolari lunar.

Vezi AICI o galerie foto din experianța americană a lui Adrian

Anul trecut, criza a îngheţat până şi dorinţa studenţilor orădeni de a pleca la muncă şi distracţie în Statele Unite ale Americii (SUA), dar vara anului 2010 se anunţă una fierbinte, cu un număr record de tineri înscrişi pe listele programelor de work&travel. „Peste patruzeci de studenţi orădeni s-au înscris deja pentru Statele Unite ale Americii şi alţi 35 pentru Grecia”, a spus Ruben Budău, consilier work&travel Bihor.

Anul trecut au fost doar cincizeci de doritori, pentru ambele destinaţii. „Se pare că tinerii s-au speriat de criză, în 2009”, a explicat Ruben Budău. Studenţii orădeni care doresc să-şi petreacă vara făcând bani în SUA sau Grecia mai au timp până la sfârşitul lunii martie, pentru a-şi depune documentele.

Patru vacanţe în SUA

Printre studenţii călători de anul trecut s-a numărat şi Adrian Răducan, aflat în anul cinci de studiu, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea. Cazul său este unul special, în această vară el urmând să plece pentru a patra oară în SUA. „Din 2007 încoace am fost în Statele Unite ale Americii în fiecare an. Am muncit în Florida, Carolina de Nord şi Las Vegas”, a povestit Adrian. Tânărul a fost casier, ospătar, bucătar şi ajutor de bucătar.

„Cel mai tare a fost în Las Vegas, unde am lucrat la Nike”, recunoaşte viitorul doctor. Pe lângă amintirile de neegalat, Adrian s-a ales cu bani pe care i-a investit în gadget-uri şi haine de firmă. „În principiu am făcut între 1.800 şi 2.500 de dolari pe lună, având două joburi”, spune studentul.

Ospătar pe tărâmul zeilor

Rena

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 57 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°