Mesajul a fost trimis. Multumesc!

0-0 şi 1-4 cu Udinese, în cele mai importante teste ale verii pentru ACS Poli

Publicat in News Timisoara, joi 11 iulie 2013 ·

Timişorenii au disputat joi seară o dublă amicală, fiecare a câte 60 de minute, cu gruparea italiană Udinese Calcio. În primul joc de la Manzano ACS Poli a reuşit să facă faţă vedetelor din Serie A şi a remizat alb cu ajutorul lui Nuno Claro. Jocul 2 a scos la iveală resursele mai limitate ale bănăţenilor, care au cedat cu 4-1 în faţa unei trupe B a alb-negrilor. Singura reuşită a echipei pregătite de Vali Velcea a venit din piciorul lui Luiz Enrique, ultimul sosit în probe.

ACS Poli nu a contat foarte mult în atac în faţa titularilor lui Udinese, fără Torje în teren – care a fost împrumutat sezonul trecut. Timişorenii au apelat de multe ori la mingi lungi în cel mai important test al verii. În minutul 20 Domizzi a obţinut un penalty. Acesta a fost executat de Muriel însă Nuno Claro s-a evidenţiat. Astfel, bănăţenii obţineau un rezultat de prestigiu cu o săptămână înainte de importantul duel cu Dinamo, primul din Liga I pentru noua structură. 1-4 în următoarele 60 de minute

A venit însă şi jocul 2, în care italienii au folosit o echipă secundă întărită cu nume precum Maicosuel ori Vydra. Imediat după startul ultimelor 60 de minute, unul întâmpinat de ploaie, tehnicianul lui ACS Poli a schimbat echipa treptat. Iar după o minge dificilă salvată, Coca a încasat primul gol de la Widmer înainte de pauză. Nou intratul Moldovan, de partea cealaltă a dat primele emoţii la poarta friulană. Udinese “B” avea să-şi mărească rapid avantajul prin Vydra în partea secundă şi apoi acelaşi Widmer avea să ducă scorul la 3-0.

Singura reuşită a lui ACS Poli a venit tocmai de la un jucător nou. Brazilianul Luiz Enrique (32 ani, ultima dată în Emirate) a punctat după o degajare greşită a unui fundaş italian şi după ce a fost servit ideal de Bărbuţ într-un duel 2 contra 1. Pe final însă “gazdele” (partida s-a jucat la Manzano) au punctat din nou prin vedeta Maicosu

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 58 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum 2 ore
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°