Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CallMed, varianta privată a ambulanţei. Pentru 0,95 euro pe minut poţi suna medicul de familie la orice oră

Publicat in Gandul, duminică 6 februarie 2011 ·

În ianuarie 2011 Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a avut 38.641 de solicitări. Numărul oamenilor care sună la ambulanţă în weekend este covârşitor, cu efecte în ambele tabere. Medicii de la ambulanţă nu ştiu unde să se ducă mai întâi, iar pacienţii care nu au o problemă considerată urgentă aşteaptă sosirea medicului cu orele.

Acesta este motivul pe care Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România l-a avut în vedere atunci când a lansat serviciul CallMed. În loc de 112, apelezi 1363, iar cel ce îţi răspunde nu este un medic necunoscut de la ambulanţă, ci chiar medicul tău de familie, care se presupune că te şi cunoaşte personal, cu tot cu toată istoria ta medicală. Convenabil, însă pe bani. Tariful este de 0,95 euro/minut plus TVA, iar numărul poate fi apelat din reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RomTelecom.

"Oamenii sună la Ambulanţă pentru că aşa sunt învăţaţi. Mai ales în weekend. Vor învăţa în timp că, în loc să sune la 112, pot să formeze 1363. Şi acolo vor fi consiliaţi. Dacă într-adevăr trebuie să sune la 112 vor fi îndrumaţi mai departe. Dacă nu este nevoie, putem oferi un sfat, putem stabili o programare", spune Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov. "Serviciul acesta a venit din nevoia noastră de a comunica suplimentar cu pacienţii noştri. Nu uitaţi că medicul de familie are un statut special în sistem, el îşi cunoaşte pacienţii.

Cu siguranţă, mecanismul va degreva aglomeraţia din weekend de la 112, unde sunt solicitări peste măsura lor de a le putea rezolva. Mai mult, unele nici nu justifică un apel acolo, se pot rezolva altfel", spune Marina Pîrcălabu.

Cum funcţionează CallMed

Pentru a putea intra în contact cu un medic de familie, pacientul trebuie să apeleze numărul 1363. După mesajul vocal, pacientul trebuie să tasteze codul unic d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 46 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum o ora
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 36 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 11 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Sebastian Burduja, despre REFUZUL lui Nicușor Dan de a avea o dezbatere: „Îi jignește pe votanții PNL, e o lipsă de respect”

Gandul acum 9 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL, la funcția de primar al Capitalei a criticat gestul actualului edil, Nicușor Dan, care a refuzat, public, o dezbatere cu adversarul liberal, în plină campanie electorală. Sebastian Burduja, ministrul Energiei și c

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°