Un bun prieten care obişnuieşte să mă citească „m-a tras de urechi“ pentru toate temele pe care le-am înghesuit până acum sub pălăria acestei rubrici: de ce „Destăinuirile” mele îi pun mereu pe bărbaţi la zid, prezentându-le pe femei drept nişte martire, condamnate la a duce în spate crucea vieţii în doi? De ce noi, femeile, suntem tentate să-i considerăm pe bărbaţi inferiori nouă, puturoşi, indolenţi, vulgari, afemeiaţi, incapabili de a avea sentimente sincere şi profunde?

„Dacă vrei să te mai citesc, scrie, te rog, şi despre  altfel de bărbaţi! Despre bărbatul responsabil, căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul său, despre bărbatul care renunţă cu uşurinţă la ziar, la televizor şi la berea cu prietenii pentru a se dedica familiei, despre bărbatul dintr-o bucată care şi-a asumat menirea pe Pământ şi şi-o îndeplineşte cu devotament, care-i protejează pe cei dragi de toate relele din lume.

Scrie despre bărbatul ­care-şi idolatrizează soţia, care o copleşeşte cu gesturi de iubire, uneori tânjind în ascuns după răspunsuri care se lasă aşteptate. Scrie despre bărbatul care nu ­şi-ar lovi aleasa inimii nici măcar cu o floare, care n-ar ridica tonul la ea decât poate pentru a o striga la o cină romantică.

Despre bărbatul care a crescut în convingerea că are puterea să fie bărbatul unei singure femei. Despre bărbatul care o răsfaţă, oferindu-i o viaţă lipsită de griji şi neaşteptând, în schimb, decât simple dovezi de iubire, despre bărbatul care pentru o vorbă bună şi o îmbrăţişare din partea femeii iubite, este gata să se jertfească, nedându-se în lături de la niciunul din chinurile lumeşti.

Şi mai scrie despre bărbatul care-şi ia în serios rolul de tată, care-şi creşte pruncii frumos şi responsabil, care riscă să fie uneori mai sever cu ei, mizând pe învăţăturile atât de necesare pe care are datoria de a le t