Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene dau semne de revenire trase în sus de creşterile din sectorul financiar

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Piețele europene de capital au cunoscut, luni, o creștere puternică, bazată pe speranța că liderii europeni înregistrează progrese în efortul reducerii datoriei zonei euro. Totodată, investitorii au reacționat pozitiv față de începutul extrem de bun al sezonului vânzărilor cu amănuntul în Statele Unite.

Sentimentul pozitiv din pieţe a fost motivat în special de speranța că întâlnirea de marți a miniștrilor de Finanțe ale țărilor membre zonei euro se va solda cu punerea la punct a unor măsuri pentru o abordare mai hotărâtă a crizei datoriei suverane care afectează această regiune. Potrivit cotidianului britanic Financial Times, printre zvonurile care au alimentat acest sentiment pozitiv se numără și informaţia, neconfirmată oficial, potrivit căreia Italia s-ar afla în negocieri pentru a primi ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional.

Aceste sunt principalele motive pentru care indicele bursier FTSE Eurofirst 300 a crescut în prima parte a şedinţei cu 2,7% până la 932,04 puncte iar indicele italian FTSE MIB a urcat cu 3,5% la 14.419,64 puncte.

Concediere cu efecte pozitive

La rândul lor, acțiunile sectorului financiar au crescut semnificativ, cele mai puternice aprecieri fiind înregistrate de companiile de asigurări. Acțiunile AXA, cea mai mare companie de asigurări a Franței, au crescut cu 7,6% la 9,52 euro pe acțiune după ce Jean Sorasio, directorul de investiții al acesteia, a fost înlocuit. Compania a ţinut să precizeze însă că această înlocuire nu are nici o legătură cu performanța fostului său director. În paralel, compania olandeză de servicii financiare ING a urcat cu 7,4% până la 5,12 euro pe acţiune, în timp ce societatea germană Alianz, cel mai mare asigurător european, a crescut 5,6% până la 69,46 euro pe acţiune.

Băncile au avut, la rândul lor, o zi bună la bursă. Acţiunile băncii france

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 34 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 40 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 55 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°