Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, a criticat atitudinea președintelui Traian Băsescu față de subiectul retragerii decorației lui Laszlo Tokes, considerând că Președinția ar trebui să-și asume o poziție publică de principiu în acest caz și să nu încerce să fugă de responsabilitate aruncând vina pe procedură.
„Administrația Prezidențială a făcut un mic joc de imagine, încercând să arunce vina pe procedură, în loc să-și asume o poziție publică de principiu. Sunt dezamăgit de această atitudine. Ceea ce-i interesează pe români este dacă Traian Băsescu este de acord cu retragerea decorației lui Laszlo Tokes. Toată lumea așteaptă o reacție, iar el se folosește de mici șiretlicuri pentru a fugi de responsabilitate. Ca cetățean al acestui stat, eu cel puțin nu simt că președintele este un apărător al demnității mele naționale", a declarat Cătălin Ivan.
Acesta a comentat şi poziţia lui Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat pentru Mediafax că premierul Victor Ponta este "dezamagit când cineva nu intră în cârdaşie cu dumnealui pentru încălcarea legii", vis-a-vis de declraţiile premierului în cazul Laszlo Tokes.
"Poziția de astăzi a domnului Bogdan Oprea este o provocare și o continuare a încercărilor de a deturna atenția de la problema reală. Problema pe care a pus-o în discuție premierul Victor Ponta, prin solicitarea transmisă Președinției, este dacă Laszlo Tokes mai poate reprezenta într-adevăr standardele morale înalte pe care le presupune o distincție istorică precum Steaua României. Eu cred că domnul Traian Băsescu ar trebui să facă tot ce-i stă în puteri pentru a demara procedura de retragere a decorației unei persoane care a dat dovadă de nenumărate ori de extremism politic”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.