Cele două weekenduri ale Serbărilor Zăpezii, ediţia 2013, manifestare cultural-sportivă organizată de Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, cu sprijinul sponsorilor, s-au încheiat duminică seara cu spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” şi Tinu Vereşezan.
Pârtiile de schi, pista de tubing, patinoarul din parcul staţiunii, derdeluşul pentru săniuţe, dar şi spectacolele în aer liber au fost principalele puncte de atracţie pentru turiştii care au ajuns în număr foarte mare la Vatra Dornei începând de vineri după-amiază. Spaţiile de cazare din pensiuni şi hoteluri s-au ocupat aproape în totalitate, peste 3.000 de turişti preferând structurile omologate, iar alţi turişti din judeţ şi din ţară au petrecut weekendul la prietenii şi rudele din Vatra Dornei sau din bazinul Dornelor.
Michael Star şi Nord,Nord-Est “au sunat adunarea”
DJ-ul dornean Michael Star a fost primul care a urcat pe scenă sâmbătă, pentru a “suna adunarea şi a face încălzirea”, şi a fost urmat de trupa pop-rock Nord, Nord-Est a Clubului Copiilor Vatra Dornei. Instrumentiştii şi solistele formaţiei pregătite de prof. Marian Proboteanu au interpretat într-un spectacol live câteva piese proprii, dar şi melodii cunoscute din repertoriul naţional şi internaţional, pop, rock şi dance, atrăgând spectatorii la scenă.
Mayari Project, un show total
Cele două fete de la Mayari Project, pe lângă faptul că au voce şi cântă bine, au ştiut să atragă publicul de partea lor atât prin ţinută, cât şi prin dans.
Alături de dansatori, Rynna (Sorina) şi Wajiha (Alexandra) au găsit la Vatra Dornei “reţeta” ideală pentru un show total. După „Hayati” şi “Love me”, fetele au interpretat spre deliciul spectatorilor câteva piese foarte cunoscute din repertoriul internaţional.
La sfârşitul concertului, Rynna şi Wajiha au declarat: “Am avut un