Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saramet, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM: Volumul garantiilor acordate a crescut de 2,5 ori anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Valoarea garantiilor acordate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a fost in primele noua luni ale anului de 303 milioane de euro, insemnand peste 4.800 de credite, mai mult decat dublul garantiilor din perioada similara de anul trecut.

"In perioada ianuarie-septembrie, volumul garantiilor acordate pentru creditele intreprinderilor mici si mijlocii a crescut de 2,5 ori fata de aceeasi perioada din 2008. Am sustinut astfel 80.000 de locuri de munca", spune Aurel Saramet, 59 de ani, de sase ani presedintele institutiei. Anterior, a mai fost director in cadrul bancii Ion Tiriac si director in Ministerul de Finante.

FNGIMM este institutia la care apeleaza firmele pentru a garanta pentru creditele de care acestea au nevoie de la banca in schimbul unui comision cuprins intre 1 si 2% pe an din valoarea garantiei acordate.

Firmele pot garanta la banca si cu active precum case, hale, utilaje, terenuri, insa acestea s-au devalorizat foarte mult in ultimul an. O casa care anul trecut valora 80.000 de euro si acum valoreaza 50.000 de euro, poate garanta un credit de doar 20.000 sau 30.000 de euro. Mai mult, bancile prefera garantia Fondului, pentru ca isi recupereaza mult mai rapid banii decat in cazul executarii unei ipoteci.

Solicitarile de garantare vin cu precadere din domeniul serviciilor, inclusiv servicii industriale, comertului, constructiilor, structura portofoliului Fondului fiind corelata cu structura Produsului Intern Brut, spune Saramet.

Din totalul garantiilor acordate anul acesta, peste 80% au fost pentru mentinerea capitalului de lucru, nu pentru dezvoltare.

"Structura garantiilor acordate tine cont de realitatile economice din prezent. Peste 80% din garantii au fost acordate pentru mentinerea activitatii de zi cu zi si peste 40% din acestea au fost garantii suplimentare pentru linii de credite vech

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 31 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 50 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 25 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 13 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 40 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Câți bani primește astăzi pensie un român, după 34 de ani de muncă. Calcul complet

Cancan acum 7 ore
În România, în acest moment, există aproape 5 milioane de pensionari, valoarea totală a sumelor distribuite lunar se ridică la 10,676 miliarde lei. Unii vârstnici încasează sume uriașe lună de lună, în timp ce alții se gândesc cum să trăiască de la

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°