Domnul Radu Berceanu l-a gratulat pe candidatul prezidenţial Geoană cu eleganta formulă "porc mincinos". Nu într-o discuţie în automobil cu nevasta, nu la un şpriţ, unde poţi invoca efectele drogului alcoolic, ci într-o conferinţă de presă. Văzând năuceala jurnaliştilor rămaşi cu gura căscată şi pixul înţepenit între deşte, ministrul a repetat - "Geoană este un porc mincinos". O dată, de două ori, de patru ori. Cine este domnul Berceanu şi ce l-a făcut vrednic de-o asemenea scatoalcă lingvistică pe domnul Geoană?
Domnul Berceanu este ditamai ministrul, prin voia, reînnoită ciclic, a domnului Băsescu. Ministru chiar peste două dregătorii - Transporturi şi Agricultură. Mă rog, ministru dărâmat de Parlament, dar ce-i Parlamentul în zilele noastre? Drojdia de limbaj în care a coborât pe scara de la pivniţă liderul pedelist a fost generată de afirmaţia candidatului Geoană precum că, în marea risipă de bani care face ţăndări amărâtul nostru buget, gologanii agriculturii au fost păpaţi la transporturi. Nu-i aşa, sare ca ars Berceanu. Domnul Berceanu are dreptate.
Banii transporturilor n-au fost daţi agriculturii, dovadă clară fiind falimentul miilor de mici fermieri din România, iar cei ai agriculturii n-au fost daţi transporturilor, dovadă stând deraierile săptămânale şi zilnice de trenuri care-o iau pe arătură. Cert e că banii s-au dus şi dintr-o parte, şi din cealaltă şi doar domnul Berceanu ştie prin ce reţetă s-a ales praful de ei. Pentru atâta lucru să-l faci însă porc mincinos pe un candidat la Preşedinţia României?
Nu un simplu porc, ci un porc degradat, prin cusurul de a fi mincinos, chiar din calitatea lui de porc. Dacă, să zicem, domnul Berceanu era nu la PD-L, ci la PSD, că tot se trag din acelaşi trunchi geto-dac fesenist, şi-l descoperea pe domnul Băsescu, scuzaţi, minţind? A promis românilor că vor trăi bineeeeee, un bine lung cât un cârnat um