In plin scandal international, Lucian Biro, director in Comisia de Control Nuclear, a plecat in Iran, desi Ministerul Afacerilor Externe si Agentia Nucleara nu avizasera deplasarea.
Un specialist in securitate nucleara, din cadrul Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), a fost anul trecut in Iran, incalcand avizul negativ pentru efectuarea deplasarii primit de la Ministerul Afacerilor Externe si de la Agentia Nucleara.
Expertul este nimeni altul decat Lucian Biro, fost presedinte al CNCAN in perioada 2001-2004, actualmente sef al Directiei Reactori Nucleari in cadrul institutiei. Deplasarea de zece zile a fost totusi facuta, desi cele doua institutii guvernamentale au considerat prezenta lui Biro in Iran inoportuna, din cauza suspiciunilor internationale care planeaza asupra caracterului programului nuclear iranian.
Vizita fara aviz
Lucian Biro a fost in Iran in octombrie 2005, in calitate de expert, la "Misiunea de implementare a sistemelor de management al calitatii pentru organismul iranian de reglementare nucleara", din cadrul proiectului de asistenta tehnica a Iranului, organizat de Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) de la Viena.
Cu cateva saptamani inainte de data plecarii, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a trimis sefului CNCAN, Vilmos Zsombori, o adresa in care se recomanda neimplicarea expertului roman in misiune.
"Avand in vedere suspiciunile care planeaza in acest moment, la nivel international, asupra caracterului programului nuclear iranian, consideram ca, pentru moment, este oportuna restrictionarea activitatilor de cooperare cu Iranul in domeniul mentionat, chiar daca acestea se desfasoara sub auspiciile AIEA", se spunea in documentul semnat de secretarul de stat Teodor Baconschi.
O adresa cu aceleasi recomandari a fost trimisa la CNCAN si de Agentia Nucleara, care a re