Deşi - teoretic - erau veştejite implicit prin Codul eticii şi echităţii socialiste, amantlâcurile (şi derivatele lor) nu lipseau în "Epoca de Aur". Numai că ele se practicau mai cu perdea şi mai la fereală.
Opinia publică (un fel de societate civilă, dar mai altcumva) veghea, atentă şi necruţătoare, nu care cumva "tovii" sau "tovele" să calce pe de lături de "celula de bază a societăţii socialiste multilateral dezvoltate".
De unde şi acest banc:
"- Ce iese din relaţia unei femei deştepte cu un fraier?
- O pensie alimentară.
- Dar din cea între un bărbat deştept şi o fraieră?
- Un copil din flori.
- Dintre o femeie deşteaptă şi un bărbat deştept?
- O prietenie sinceră, tovărăşească.
- Şi dintre un fraier şi o fraieră?
- Celula de bază a societăţii socialiste multilateral dezvoltate: familia!".
Şi cum vorba despre asemenea idile şi romanţuri, mai ales din "lumea bună" centrală şi locală, se lăţea iute prin târg, normal că s-a ajuns şi la anecdota următoare:
"Un tovarăş, proaspăt promovat în funcţia de ministru adjunct, iese duminică dimineaţă la plimbare cu tovarăşa sa de muncă şi de viaţă în Parcul Herăstrău. La un moment dat, le taie calea o tânără ochioasă şi nurlie, care îi zâmbeşte galeş şi provocator tovului. Deloc deranjat, acesta o salută foarte ceremonios. Normal, soaţa se atacă:
- Mişule, cine e fătuca asta care se uită aşa de lung la tine şi tu îţi scoţi pălăria în faţa ei?
- Dragă, nu te speria. E amanta mea.
- Şi tu ai neobrăzarea să mi-o spui, aşa, de la obraz?!
- Dragă - o lămureşte cu blândeţe soţul -, tu nu ştii că am început şi noi să preluăm în mod critic din experienţa Occidentului? Acolo, fiecare om din lumea bună are, pe lângă soţia legală, şi câte o amantă. Sau măcar câte o amantă. În consecinţă, şi eu, fiind promovat în funcţie, mi-am tras o amantă.
