Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpirea fructelor şi cartofilor a dus inflaţia anuală la un vârf de 8,41% în luna mai

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 iunie 2011 ·

Scumpirea produselor alimentare, în special a fructelor şi cartofilor, a dus rata anuală a inflaţiei la 8,41% la sfârşitul lunii mai, după o creştere lunară de 0,21%.

Preţul fructelor proaspete a sărit în mai cu 6,71%, faţă de aprilie, în timp ce cartofii s-au scumpit cu 3,59%, mierea de albine cu 1,41%, iar zahărul cu 1,24%, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică.

În primele cinci luni din acest an, preţul la fructe a crescut cu 29,4%, iar avansul preţului la cartofi a fost de 35%.

"Datele sunt conforme cu scenariul nostru cu privire la o rată a anuală a inflaţiei de 5,2% în luna decembrie, ca urmare a unui efect de bază puternic în al doilea semestru. În condiţiile în care cererea internă este încă slabă şi pers­pectivele cu privire la inflaţie arată ceva mai bine acum, BNR va menţine probabil dobânda de politică monetară la 6,25% pentru restul anului şi va începe un ciclu de înăsprire doar în primul trimestru din 2012, înainte de alegeri", consideră analiştii BCR. Evoluţia inflaţiei a fost sub aşteptările analiştilor care anticipau, în medie, o creştere a preţurilor de 0,3% în luna mai şi o rată anuală de 8,5%.

Preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2% în mai 2011 faţă de luna precedentă, în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu aproape 0,4%.

Comparativ cu sfârşitul anului trecut mărfurile alimentare erau cu 5,3% mai scumpe în luna mai, iar preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 2,66%. În schimb, tarifele pentru servicii au scăzut cu 0,48% faţă de decembrie 2010.

Pe segmentul produselor nealimentare şi a serviciilor, cea mai mare creştere a preţului s-a înregistrat la servicii de apă, canal, salubritate, care s-au scumpit cu 1,23%, celelalte variaţii de preţuri fiind de sub 1% comparativ cu luna aprilie. La energia termică creşterea preţului a fost de 0,85%,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 35 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 50 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°