La ora la care trimit aceasta corespondenta nu stiu care este palmaresul editiei 53 a Festivalului de la Cannes, dar un lucru stiu sigur: filmul chinezului Jiang Wen Guizi Lai Le (Diavolii in prag) ar merita un premiu de regie, iar actrita suedeza Lena Endre, unul pentru interpretare. Filmul lui Wen este lung (2 ore 44), nu insa cel mai lung al actualei editii care – desi n-a avut in competitie campioni ai superlong-ului precum Theo Angelopoulos sau Jacques Rivette – a intentionat probabil sa bata recordul prezentind cit mai multe pelicule de peste doua ore: filmul lui Liv Ullmann Trolösa (Infidelitate) are 2 h 35, cel al taiwanezului Edward Yang Yi Yi (Si unu, si doi) are 2 h 53, The Golden Bowl al lui James Ivory are 2 h 17, Dancer in the Dark al lui Lars Von Trier are 2 h 19, Esther Kahn al lui Arnaud Desplechin are 2 h 37, Les destinées sentimentales al lui Olivier Assayas are 3 ore iar Eureka al japonezului Aoyama Shinji are nici mai mult, nici mai putin de 3 h 37...! In conditiile in care ai de vazut, de regula, in jur de 3-4 filme pe zi, va-nchipuiti cit de vesel devine Cannes-ul si cit de proaspat te duci la ultima proiectie a zilei...
Diavolii din prag si cei din cap
Si totusi, Diavolii... lui Wen a meritat cele 164 minute ale ultimei proiectii din zi. Turnat in alb-negru (cu exceptia unei explozii coloristice de final), pe un subiect care deja exista sub forma de povestire (un episod din cel de-al doilea razboi mondial, din timpul ocupatiei japoneze a Chinei), Diavolii... datoreaza totul unei camere de filmat in perpetuum mobile si pingpongului de montaj. Reusind sa treaca nonsalant de la absurdul hilar la tragicul absurd, rind pe rind de un comic frust, induiosator, dar eficient si sofisticat totodata, filmul lui Wen este un efort mai mult decit convingator venind din partea unui regizor mai cunoscut ca actor (Wen joaca nu
