Blazare, umor, cinism

Florin Iaru, fermecătorul poet de altădată, ni se înfăţişează acum ca un autor neglijent şi blazat. Textul său din antologia Poveşti erotice româneşti, intitulat Poveşti care nu duc nicăieri, plin de digresiuni inutile, de teribilisme practicate fără entuziasm şi de cugetări acre ("femeia celuilalt, futută, nu are calităţile adulmecate de la distanţă") este scris din perspectiva unui bărbat în vârstă care îşi aminteşte o întâmplare de pe vremea când se apropia de patruzeci de ani. El şi încă patru foşti colegi ai săi de liceu obişnuiau pe atunci să organizeze un fel de orgii (cu alcool mult şi strip-tease) la un restaurant din parcul Herăstrău. Întâlnirea pe care şi-o aduce aminte s-a terminat prost, întrucât participanţii s-au declarat profund nemulţumiţi de femeile care le-au fost puse la dispoziţie (personajului-narator, de exemplu, i s-a repartizat o fiinţă dubioasă, mai mult bărbat decât femeie: "Roşcata mea nu era roşcată, tocmai îşi scosese peruca şi se demachia grăbită. Cum stătea cu picioarele uşor desfăcute, se vedea atârnându-i un penis subţirel ca un viermişor."). După eşecul petrecerii, Novac ("căsătorit cu cea mai frumoasă fată din liceu - Diana") îi povesteşte... povestitorului o experienţă devastatoare trăită de el în ultima vreme: nemaisimţindu-se atras de frumoasa Diana, a căzut în mrejele unei femei de proastă condiţie, care l-a exploatat şi l-a pus în situaţii descalificante. Plăcerea lui masochistă de a se lăsa antrenat într-o aventură promiscuă aduce aminte de atracţia resimţită de doctorul Minda, din Îngerul de gips, faţă de vulgara Mia Fabian, dar nu are nici pe departe dramatismul şi fiorul metafizic care fac de neuitat romanul lui Nicolae Breban. Este vorba, mai degrabă, de o istorioară deocheată de genul celor pe care şi le spun bărbaţii la restaurant.

Cezar Paul-Bădescu povesteşte, cu umor, în Think