Cineva, un om milos, desigur, i-a adus cersetoarei o canapea.
In primele seri, mai ales ca se culca devreme, cand lumea inca mai iesea la promenada, situatia femeii care dormea pe canapeaua lipita de zidul bisericii li s-a parut multora inacceptabila. Dar cum biata de ea nu mai dormea pe cartoane si ziare, ci pe o canapea, situatia a parut curand acceptabila. Surprindea, dar numai pe turisti si pe cei care nu aveau drum prin centrul orasului, obiceiul ei de a cersi cincizeci de euro. "Cucoana - i-a zis nevesti-sii domnul Bouleanu, privind de aproape la canapeaua babei - sa stii c-o sa-i dau cincizeci de euro. Si-i dau si dormeza noastra, aia scalciata de pe hol, daca-mi cedeaza canapeaua". Baba a luat banii, seara s-a lungit pe dormeza domnului Bouleanu, iar acesta s-a dus cu canapeaua babei la un restaurator de mobila care, dupa ce a examinat-o in tacere pe toate partile, i-a oferit pe ea morocanos trei sute de euro. "Daca matale o vrei pentru trei sute - s-a prins pe loc domnul Bouleanu - inseamna ca valoreaza o mie." Restauratorul avea insa replica pregatita. Era genul de discutie pe care n-o purta pentru prima oara. "O s-o vand intr-adevar cu o mie, dar dupa ce-o curat, o incleiez si-i fac tapiteria. Toata treaba te-ar costa sapte sute. Trei sute si cu sapte fac fix o mie. Cu trei sute insa iti cumperi o canapea noua."
"Are dreptate smecherul - i-a zis domnul Bouleanu sotiei, fluturand cei trei sute de euro - , acum zau ca ma simt nitel vinovat". "De ce sa te simti vinovat? - l-a consolat, fericita ca avea un barbat destept, doamna Bouleanu. A luat omul marfa, a platit". "Nu fata de puslamaua de restaurator, ci fata de baba. Nu i-am dat cincizeci de euro, i-am dat cincizeci de dolari. O sa ma bata Dumnezeu." "Ce, parca Dumnezeu umbla cu valuta - a zis doamna Bouleanu, uimita de cat de corect putea sa fie uneori sotul ei - si, in plus, tot ce-i pe lang