Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu sînt Copos"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 8 februarie 2008 ·

Marian Iancu nu are emoţii că nu va primi licenţa pe sezonul viitor, fiind deranjat că a fost comparat cu patronul Rapidului

Poli Timişoara şi-a ridicat ieri interdicţia la transferuri, dictată de FRF după neplata unor restanţe de 80.000 de euro, către FCM Bacău şi o societate comercială, SC "Tibpet" SRL.

Patronul Marian Iancu a anunţat că a achitat ambele datorii, astfel încît bănăţenii să poată face transferuri. "S-a achitat tot ce era în litigiu, tot ce ne-ar fi putut opri de la programare în Liga 1. S-a plătit tot: la Tibpet, la Bacău, totul. De acum vom putea face transferuri şi vom fi programaţi în Liga 1, nu vă faceţi probleme", a spus Iancu.

Şeful bănăţenilor s-a arătat deranjat de faptul că situaţia sa a fost comparată cu cea a lui Geoge Copos, care a anunţat că vrea să se retragă de la Rapid. "De ce sînt comparat cu Copos? Eu nu am spus că îmi doresc să plec de la Timişoara. Din contră, îmi doresc să investesc şi mai mult la Poli, dar am spus că vom face asta în viitor, doar dacă autorităţile vor fi cu noi", a spus Iancu.

Se judecă cu Otopeniul

Şeful bănăţenilor a recunoscut că se judecă cu CS Otopeni, pentru plata transferurilor lui Cojocnean şi Florin Sandu, aduşi la Poli pentru 890.000 de euro. "Mai sînt destule căi de atac. Problema este că noi am încheiat contractul în vară, iar jucătorii au venit abia în iarnă. Ar trebui făcute alte contracte, pe alte baze, să modificăm datele cu şase luni mai tîrziu. Otopeniul nu vrea, deşi e în culpă. O să vedem cum va fi pînă la urmă", a spus Iancu, care a asigurat că va plăti şi lui Miroslav Giuchici, de la şcoala căruia a transferat jucători.

Datori pe FCU Poli

Poli le datorează foştilor antrenori, Călin Zanc şi Iosif Cavai, o sumă totală de 85.000 de dolari, pentru care au obţinut o hotărîre definitivă de judecată. Mai mult, cei doi a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 33 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 53 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°