Mesajul a fost trimis. Multumesc!

50 de poştaşi ar putea fi disponibilizaţi în Vrancea

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 4 iunie 2013 ·

Maxim 50 de salariaţi ai Oficiului Judeţean Vrancea al Poştei Române ar putea să fie disponibilizaţi în cadrul procesului de reorganizare a companiei. La nivel naţional se estimează un număr de 3.650 de salariaţi, reprezentând 11,4% din personal, cifra fiind stabilită în urma negocierilor privind aplicarea normării muncii derulate între conducerea Poştei şi sindicate. Numărul final al persoanelor care vor părăsi Poşta Română în fiecare judeţ, dar şi condiţiile în care vor fi efectuate disponibilizările vor fi stabilite la negocierile care vor avea loc astăzi şi mâine, la Bucureşti.

În Vrancea, cei mai mulţi salariaţi disponibilizaţi vor fi de la oficiile din mediul urban, unde s-au pierdut şi cele mai multe prestaţii. La negocieri va participa şi liderul de sindicat din Vrancea, Ion Bercaru. Tot în cadrul întâlnirilor de la Bucureşti va fi stabilit şi nivelul salariilor compensatorii plătite factorilor poştali disponibilizaţi. Cel mai probabil, aceştia vor primi salarii compensatorii în funcţie de vechime, la care se adaugă şi ajutorul de şomaj. Banii pentru aceste salarii sunt prevăzuţi printr-o Ordonanţă de Urgenţă, fiind o condiţie pentru reorganizarea companiei devalizată în perioada regimului pedelist. Din primele informaţii, se pare că, în prima etapă, factorii poştali vor alege dacă vor să plece din companie, iar în etapa a doua vor fi stabilite persoanele disponibilizate în funcţie de sancţiunile primite, activitatea la locul de muncă.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a afirmat duminică la emisiunea „După 20 de ani“, că Poşta Română putea fi o companie profitabilă dacă nu ar fi fost „devalizată şi jumulită într-o manieră oribilă“ prin încheierea mai multor contracte „păguboase şi defavorabile“ . „Când am plecat de la conducerea ministerului, în 2004, Poşta Română nu ştia ce să facă cu banii. Dacă îmi aduc bine am

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 49 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum o ora
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 46 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 49 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°