Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescul a mulţumit propriilor organe

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 5 septembrie 2012 ·

După ce verificat dacă rezerva naţională strategică de Chivas lăsată sub biroul de la Cotroceni a fost cumva întinată de Antonescu şi după ce şi-a tras costumul de socru mic, pe fugă, să bage nişte geamparale la nunta dintre fata sa, cea cu nume de număr… de maşină, EBA, şi un ginerică alintat nu degeaba Sida - numai bun de pus la Sănătate dacă ar mai fi fost Boc sau MRU premieri, ca să, vorba aceea, reformeze sistemul – Băsescu şi-a amintit că trebuie să pupe, pardon, să emită nişte judecăţi de valoare în faţa trimişilor marilor puteri.

Aşa că, încă cu chef şi nerv, în faţa comesenilor, s-a stropşit la opoziţie ca un ospătar chefliu la un client ce nu i-a lăsat bacşiş.

Şi pentru că mocirla politică în care cu osârdie Băsescu împinge societatea ca şi hiatusul pe care l-a impus între ai lui şi restul românilor trebuia să îmbrace o formulă cu iz academic, preşedintele externalizat de popor şi internat cu forţa de occident la masa plină de plicuri cu şpagă a Cotroceniului i-a spus ,,Restabilirea statului de drept”.

Astfel, el a amintit că primul dintre licurici, trebuie satisfăcut ăl mare, cum însuşi domnia sa spunea, apoi ceilalţi.

Zice Băsescul: „Direcţia este vest, Occidentul”, precizând că ,,UE poate garanta obiectivul de creştere a nivelului de trai, iar NATO obiectivul de securitate”.

În primul rând, de prin 1996 încoace, nici dracu` - indiferent ce culoare politică a avut de-a lungul timpului anterior amintit - nu a încercat altă politică.

Mesajul nelegitimului este acela că doar ,,El însuşi” poate să păstreze acest trend. Minciuna nu este pentru români, ci pentru cancelariile occidentale şi instituţiile euro – atlantice, cărora trebuie să li se păstreze iluzia că doar Băsescu poate păstra şi respecta angajamentele ţării. Chiar şi aşa, asumarea acestor ,,calităţi” reprezintă dispreţul suveran pe care îl are Băsescu f

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 9 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°