Refuzând net pictura figurativă, ocolind abil pictura abstractă, arta lui Francis Bacon se strecoară prin fanta neverosimilă dintre cele două. Asaltat cu susţinută vigoare, acest no man's land, interval ambiguu şi derizoriu, a devenit un spaţiu vast, distinct şi foarte personal aparţinând strict lui Francis Bacon.

Traiectoria artistică vizibilă a lui Bacon începe prin prelungirea - într-o direcţie precisă - a traiectoriei lui Picasso. Între 1926 şi 1928 acesta pictase o serie de personaje pe plajă, forme organice care se raportează la imaginea umană, distorsionând-o total. Fascinat, bulversat de aceste imagini, Bacon decide să se facă pictor şi începe prin a explora domeniul deschis, dar neexplorat complet de Picasso. Deformările aplicate de Picasso corpului uman devin nucleul limbajului pictural baconian.

Mărturisită târziu, cu reticenţe, de însuşi Bacon, influenţa lui Picasso asupra sa este sesizată timpuriu, fără echivoc, de criticii de artă: deja în 1933, la numai câţiva ani de la impactul lui Picasso asupra lui Bacon - care avusese loc în 1928 - Herbert Read nu ezită să pună una lângă alta în paginile cărţii sale Art Now o Crucificare de Bacon şi o Bagneuse, datând din 1928, de Picasso. Tocmai în aceste Bagneuses îşi ancorează Bacon începuturile: în prezenţa lor foarte vie ce derivă din capacitatea de a scurtcircuita canalele raţionale, pătrunzând rapid, violent în sistemul nervos, dar şi în mişcarea, amplificată până la dezmembrare şi metamorfozare, a trupului uman.

Evidentă - şi notorie la început - este şi durabilă influenţa lui Picasso asupra lui Bacon? Punând faţă în faţă tablouri de Picasso şi de Bacon, expoziţia de la Muzeul Picasso din Paris se grăbeşte să ne convingă că da. Pentru Anne Baldassari, influenţa lui Picasso asupra lui Bacon e directă, cuantificabilă, palpabilă şi poate fi urmărită punctual. Ea s-ar descompune în şapte mari