Copiii alături de părinţi sau profesori sunt aşteptaţi vineri, 1 iunie 2012 la Castelul Bran, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului.
De la ora 9.00 şi până la ora 18.00, Parcul Regal se va transforma într-un spaţiu de jocuri medievale, de cultură şi creaţie pentru copii. Astfel, copiii sunt invitaţi să se implice în cadrul atelierelor interactive, unde pot creea păpuşi tradiţionale, pot picta pe sticlă sau pe lemn.
La ora 13.00 sărbătoriţii sunt invitaţi la spectacolul "Mica vrăjitoare", susţinut de Teatrul de Copii "Arlechino" din Braşov. Nu vor lipsi expoziţiile de arme şi armuri, de arme de asediu, demonstraşiile de luptă (cu spadă, sabie, spadă de asalt, iatagan, falx dacic, pumnal, halebardă, trident, suliţă, topor, bici, bici de luptă, etc.), lecţiile de luptă (spadă, suliţă şi scut) oferite de profesionişti, în cea mai deplină siguranţă.
Gazdele de onoare ale evenimentului vor fi copiii Principesei Ileana: Dominic Habsburg - Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elizabeth Sandofer. Accesul copiilor şi al cadrelor didactice însoţitoare este gratuit, pe toată durata evenimentului.