Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia e-book în România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Numărul posesorilor de e-readere a crescut, însă cărțile electronice sunt destul de puține

Cărţile electronice, e-book-urile, câştigă tot mai mulţi fani şi în România. Spre sfârşitul anului trecut, editurile numărau maxim 200 de titluri de carte traduse în limba română care să fie dispobinibile în format electronic. Astăzi, aproape toate editurile au divizii speciale pentru e-book-uri, iar numărul cărţilor electronice în limba română a crescut de aproximativ 6 ori faţă de anul trecut.

Potrivit elefant. ro, librărie online care se ocupă în principal de vânzarea cărţilor digitale, există peste 1.300 de e-book-uri în limba română. La noi, preţurile sunt cam în jumătate faţă de varianta de print. Editurile estimează că numărul de e-book-uri în română va fi de cel puţin trei ori mai mare.

În ceea ce priveşte aparatele speciale de citit cărţi, e-readerele, care au display bazat pe cerneală digitală, e-ink, în România sunt în jur de 20.000. La acestea se adaugă şi tablete, în jur de 80.000, pe care se pot citi cărţi, însă sunt mai obositoare pentru ochi.

Pe un e-reader cu o memorie de 4 GB încap între 2.000 şi 4.000 de cărţi, având în vedere că un e-book ocupă un spaţiu de 1-2 MB. Dacă îl foloseşti intensiv, bateria se consumă în 5-7 zile.

Preţurile au scăzut, cel mai ieftin aparat de pe piaţa din România costă aproximativ 350 de lei, iar specialiştii în domeniu spun că preţul acestor gadgeturi vor scădea şi mai mult având în vedere că tehnologia pe care o oferă devine extrem de banală şi ieftină raportată la tabletele PC.

Având în vedere oferta destul de slabă din România, cartea electronică şi implicit e-readerul, sunt recomandate celor care citesc, în principal, în limbi străine.

Tipăriturile pierd teren în Vest

Pe Amazon, magazinul online cu cea mai mare ofertă de carte electronică, e-bookurile ajunseseră să coste dublu faţă de e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 44 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 47 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°