I-a văzut vreodată cineva pe James O'Keefe şi Julian Assange împreună? Putem fi siguri că farseurul de dreapta care a dărâmat conducerea radioului public naţional NPR şi anarhistul preocupat de scurgerea de informaţii nu sunt personalităţi diferite ale aceluiaşi individ - trimis de destin să aiurească minţile jurnaliştilor de mainstream?
Sigur, unul trage din stânga, celălalt din dreapta. Unul se ocupă de secrete adevărate (deşi furate), celălalt de glume cu camera ascunsă - în cea mai recentă, travestindu-se într-un posibil finanţator şi făcându-l pe un director al NPR să îşi admită dispreţul pentru republicani şi Tea Party. Assange vrea să îşi subordoneze presa în loc să coopereze cu ea - iar O'Keefe vrea să o discrediteze. Dar fiecare, în felul său de a purta o luptă de gherilă, a făcut publicul să se întrebe dacă poate avea încredere în presă ca producător imparţial de ştiri.
Nu vreau ca acest articol să devină o predică editorială, dar acum - când suntem asediaţi şi de cei de dreapta, care cred că suntem agenţi ai liberalismului, şi de cei de stânga care cred că nu suntem, dar ar trebui să fim, şi când le cerem cititorilor noştri să plătească pentru accesarea site-ului - este un moment bun să facem o pauză şi să ne trecem în revistă principiile esenţiale.
În 2004, Daniel Okrent, primul ombudsman al ziarului nostru, a scris un comentariu sub titlul "Este New York Times un ziar de stânga?". Prima propoziţie - ironică - din articol era "Sigur că da". Nimeni nu pare să îşi amintească ce urma mai jos; Okrent continua să explice că perspectiva ziarului, ancorat în moravurile unui oraş mare şi aprig, este una liberală din punct de vedere cultural: deschisă la minte, sceptică în privinţa dogmelor, seculară, cosmopolită. În paginile de anunţuri matrimoniale, publicăm ştiri despre căsătoriile cuplurilor homosexuale; în secţiunea de ştiinţă, nu ne si