„Pink Saris”. Acesta este numele unui film despre lupta pentru drepturile femeilor din India, ce va fi proiectat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Reduta. Proiecţia este parte a Campaniei Respectului pentru femei, iniţiată de Avon, împotriva violenţei domestice. Intrarea la film se va face contra unei sume de 10 lei, toate fondurile strânse fiind direcţionate către Centrul Maternal „Casa Zorilor” din Braşov. „Centrul, înfiinţat în 2003, a găzduit, până acum, peste 250 de cupluri mamă – copii, capacitatea centrului fiind de 18 persoane, iar durata medie în care o familie poate fi găzduită este de 6 luni – 1 an. Mamele şi copiii beneficiază de cazare şi hrană, dar şi de asistenţă socială, consiliere psihologică, orientare şcolară şi profesională, curs „Şcoala Mamei”, consiliere juridică etc”, declară Anca Andronic, fondatoarea Centrului Maternal „Casa Zorilor” din Braşov. Potrivit statisticilor, în România, la fiecare 30 de secunde o femeie este abuzată. În 2010 aproape 12.000 de femei au căzut victime violenţei domestice. Acesta este doar „vârful icebergului”, pentru că 75% dintre cazurile de violenţă domestică nu sunt raportate. „Pink Saris”. Acesta este numele unui film despre lupta pentru drepturile femeilor din India, ce va fi proiectat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Reduta. Proiecţia este parte a Campaniei Respectului pentru femei, iniţiată de Avon, împotriva violenţei domestice. Intrarea la film se va face contra unei sume de 10 lei, toate fondurile strânse fiind direcţionate către Centrul Maternal „Casa Zorilor” din Braşov. „Centrul, înfiinţat în 2003, a găzduit, până acum, peste 250 de cupluri mamă – copii, capacitatea centrului fiind de 18 persoane, iar durata medie în care o familie poate fi găzduită este de 6 luni – 1 an. Mamele şi copiii beneficiază de cazare şi hrană, dar şi de asistenţă socială, consiliere psihologică, orientare