Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotografia câştigătoare la World Press Photo of the Year 2013 ar fi fost TRUCATĂ. Cum a reuşit să păcălească juriul

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 14 mai 2013 ·

Fotografia care a câştigat trofeul World Press Photo of the Year în 2013, cel mai prestigios premiu din fotografia de presă, a fost de fapt trucată de autorul ei, acesta aducând modificări imaginii ce prezintă un grup de bărbaţi transportând cadavrele a doi copii pe străzile din provincia Gaza.

Fotografia realizată de Paul Hansen, publicată în cotidianul suedez Dagens Nyheter, a fost făcută pe 20 noiembrie 2012 pe străzile din provincia Gaza.

Ea prezintă un grup de bărbaţi care transportă spre o moschee, în cadrul unei ceremonii funerare, cadavrele înfăşurate în pânză albă a doi copii, nepotul şi nepoata bărbaţilor din acel grup, ucişi la vârsta de doi ani, respectiv trei ani, în urma distrugerii casei lor de un proiectil israelian.

Fotografia câştigătoare a suferit, de fapt, modificări, scrie site-ul extremetech.com, care lansează într-un articol discuţia despre cum a reuşit Hansen "să păcălească o comisie de juraţi cu experienţă" prin abilităţile sale în Photoshop şi cum un expert în computere "a observat născocirea frauduloasă de la o poştă".

Evenimentul în sine surprins în fotografie - bărbaţii care transportă cadavrele a doi copii pe străzile din Gaza - nu este trucat, dar fotografia în sine este "aproape sigur" compusă din trei fotografii diferite, cu elemente extrase din fiecare dintre imagini şi reîmbinate şi obţinând, prin manipulare, o iluminare mai puternică pe chipurile bărbaţilor.

Descoperirea a venit de la Neal Krawetz, analist de imagini în medicină legală. Potrivit articolului de pe extremetech.com, care explică în detaliu cum a decurs analiza manipulării fotografiei, aceasta a constat în mai multe etape bine definite: mai întâi, imaginea de bază a fost convertită din format raw şi deschisă în programul Photoshop pe 20 noiembrie 2012, data exactă la care a fost făcută.

Apoi, pe 4 ianuarie 2013, o altă ima

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă

News.ro acum 30 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară - VIDEO

News.ro acum 30 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 49 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 33 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°