Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna de miere a premierului a cam luat sfarsit

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 12 aprilie 2012 ·

Domnul Mihai Razvan Ungureanu, nimerit, printr-o prestidigitatie a Presedintelui Traian Basescu, direct din fruntea spionajului romanesc in cea a Guvernului, a beneficiat de un relativ credit. In primul rand, a fost un credit al populatiei. Asa cum s-a vazut din rezultatele sondajelor. Apoi a existat un credit dat de coalitia aflata la putere. Prin sustinere politica. Si, in fine, pana la un punct, putem vorbi si de un credit al opozitiei, exprimat de Victor Ponta in faimosul discurs din Parlament. Daca masuram astazi bateriile, vom constata ca energia lor s-a cam consumat. Ungureanu o ia la vale.

Cu ce s-a ales din aceasta aventura, care nu peste mult timp va lua sfarsit, Mihai Razvan Ungureanu? Nu e putin lucru sa devii sef al guvernului unei tari. Deci, in orice caz, in CV-ul sau, aceasta pozitie va ocupa primul loc. De acum si pururea. In al doilea rand, a avut posibilitatea sa-si plaseze cativa baieti din firma pe care a condus-o pana de curand in functii importante ale statului. De unde acestia au miscat si poate vor mai misca unele parghii economice. Dar, in rest, cand va veni vremea socotelilor si se va uita in ghiozdanel, MRU va constata cu stupoare si poate cu amaraciune ca acesta este gol. Si, in plus, asa cum il va arata lumea cu degetul, nu ii va fi tocmai placut sa iasa la plimbare pe strada.

Handicapul cu care el a plecat in lupta este colosal. De ce? Pentru ca el a fost scos din palarie si plasat pe orbita Palatului Victoria de un sef de stat aflat intr-un asemenea declin incat, atunci cand a cazut, a spart pardoseala. L-am numit pe inca Presedintele Traian Basescu. A carui credibilitate nu mai poate fi scrisa de mult timp decat cu o singura cifra. In al doilea rand, cel mai important partid care l-a sustinut pe Ungureanu, PDL, se plaseaza si el sub 20 la suta. Coalitia in sine, cea aflata la guvernare, este rezulta

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 48 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°