Daniel Dulgherescu merge prin toată ţara pentru a vinde renumitele covoarele de Cisnădie. La Ploieşti vine cel mai des în timpul unui an.

Dacă înainte de Revoluţie, trebuia să ai cunoştinţe pentru a-ţi putea procura un covor de Cisnădie, acum este mult mai simplu, pentru că fabrica are târguri expoziţionale în întreaga ţară. Din păcate, în decembrie 2008, afacerea a intrat în faliment, cei aproximativ 2.000 de angajaţi au fost concediaţi, iar unii dintre ei, printre care şi Daniel Dulgherescu, se ocupă, în calitate de organizator de expoziţii cu vânzare, de lichidarea stocurilor.

„Pentru că patronul este din SUA, criza imobiliară a afectat serios şi afacerea de la Cisnădie. Majoritatea covoarelor mergeau la export şi, pentru că nu se mai construiesc case, nu mai apare nici nevoia de a mobila. Utilajele au fost oprite, fabrica a fost închisă, iar angajaţii concediaţi", rezumă Daniel Dulgherescu istoria celebrei mărci româneşti.

Lucrează din 2003 în această afacere şi a fost martor la perioada de glorie a fabricii. „La capacitate maximă, la Cisnădie se lucrau 10.000 de metri pătraţi de covoare pe zi. Un covor era lucrat la noi de la prelucrarea brută a lânii până la produsul finit şi apoi exportarea lui în America, Italia sau Spania", povesteşte bărbatul. De la spălarea lânii, vopsirea firelor şi apoi ţeserea covoarelor şi transformarea lor într-un val de zeci de metri putea trece şi câte 10 zile.

Cel puţin pentru o vreme, însă, vom mai auzi de renumitele covoare. „Avem stocuri foarte mari şi va mai dura ceva vreme până când le vom vinde. În acest moment, apreciez că avem cele mai ieftine şi mai de calitate covoare de pe piaţa românească de profil", spune Daniel Dulgherescu.

Mereu pe drumuri

Chiar şi el, a fost nevoit să treacă de la funcţia de merceolog în cadrul fabricii la statutul de organizator de expoziţii. Stă foarte mult timp