Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa Centrală se revoltă contra noului acord UE

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Guvernele ceh şi ungar spun că armonizarea fiscală convenită la Bruxelles nu e bună, iar în Polonia manifestanţii vor ca ţara să se opună Berlinului. Gâlceava franco-britanică atinge apogeul.

Pactul pentru salvarea euro, iniţiat săptămâna trecută de cancelarul german, Angela Merkel, se clatină. Între ţările UE se conturează o „răscoală" împotriva principiului-cheie al acestui pact. Liderii Ungariei şi Cehiei au declarat, într-o conferinţă de presă comună la Budapesta, că sunt pregătiţi să respingă măsurile ce duc la un sistem fiscal mai centralizat. Premierul ceh, Petr Necas, a declarat că e „convins că armonizarea fiscală nu ar însemna nimic bun".

Premierul ungar, Viktor Orban, a spus că Europa Centrală are potenţialul să devină cea mai competitivă regiune a Europei. „Singura cooperare pe care o putem avea cu zona euro este una care nu afectează competitivitatea Ungariei", a spus el. În Polonia, manifestanţii au ieşit în stradă cu bannere pe care scria: „Vrem suveranitate, nu euro", relatează cotidianul britanic „Telegraph". Ei au protestat faţă de acordul de la Bruxelles potrivit căruia ţările europene, inclusiv cele din afara eurozonei, ar putea fi penalizate dacă încalcă regulile dure privind cheltuielile.

Irlanda şi Suedia au avut de la început dubii în privinţa pactului, spunând că îşi vor da acceptul numai după ce vor vedea forma finală a acordului. Marea Britanie şi-a atras critici dure la Bruxelles pentru neparticiparea la acest acord.

Insulte aruncate peste Canalul Mânecii

Oficialii francezi au cerut ca Marea Britanie să-şi piardă ratingul AAA şi au comparat economia regatului cu cea a Greciei, după cum relatează cu stupoare ziarele britanice. Christian Noyer, guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, a declarat că Marea Britanie are datorii naţionale mai mari, inflaţie mai mare şi creştere economică mai mică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum 55 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°