Lucian Dan TEODOROVICI
Atunci i-am ars doua palme
Prefata de Luminita Marcu,
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2004, 226 p.
Cine a citit romanul de acum doi ani al lui Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru va prezinta:, va fi, cu siguranta, tentat sa deschida si ultima lui carte, aparuta la Polirom, in cadrul proiectului „Votati literatura tinara!“. Intre cei sapte „magnifici“, unii foarte tineri, Teodorovici face cumva figura de dizident nu atit prin virsta, cit prin bogata sa experienta literara. El nu e un scriitor tinar (decit ca etate), pentru ca are deja in spate doua romane, doua volume de povestiri – dintre care unul in format electronic – si ceva experienta dramaturgica. Aceste amanunte bibliografice, de regula plate si irelevante, isi gasesc justificarea intr-o cronica de intimpinare a unui prozator care pina la treizeci de ani s-a ambitionat, nu fara succes, sa-si exerseze condeiul in genuri indeobste cu maturitatea artistica si biologica.
Daca e sa examinam piata editoriala a ultimilor ani si, de ce nu, colectia de proza a tinerilor despre care vorbeam mai inainte, cred ca sentinta camilpetresciana care proorocea ca 40 de ani e virsta prozei isi cam pierde azi din valabilitate. Tinerii scriu proza, scriu roman si destui dintre ei promit. Traiesc printre noi, nu izolati in turnul de fildes al ideilor, lucreaza, merg cu aceleasi mijloace de transport, au probleme la fel de grave ca si ale noastre. Unii ne sint chiar prieteni.
Tinarul autor al anului 2004 e un poet al cetatii, un zoon politikon veritabil, autoironic – de cele mai multe ori –, dar asta tine de constiinta postmoderna si intra intr-o alta discutie.
Revenind la Teodorovici, el este, o putem spune fara ezitare, un autor cit se poate de vizibil social: fost jurnalist la Timpul, la cotidianele Monitorul si Obiectiv, actualm
