Pe Jose Armando Tindon (pentru apropiati, Pepe) l-am cunoscut intamplator, pe holurile Universitatii. Voia sa imprumute niste carti de la biblioteca si nu stia cum sa procedeze. Figura i-o retinusem de undeva, de pe strada, cum era si firesc - doar nu int
Parul aruncat in valuri pe spate si barba deasa, crescuta cam de un cot, ar fi trecut poate neobservate daca n-ar fi avut culoarea intensa, odihnitoare totodata, a unei vegetatii in agonie, cu stranii nuante de rugina vizibile numai in frunzele anumitor copaci, la ceas de toamna tarzie. Omul semana putin cu John Lennon, cel din epoca influentelor psihedelico-LSD-iste, prin aerul sau distrat si ochelarii rotunzi, nitel asimetrici, dar aducea cumva si cu Marx, profetul surprins in ipostaza juvenila a unui anarhism pur ideologic, consumat in imaginatie, la masa de scris. Ciudatul personaj imi starnea o legitima, irepresibila curiozitate.
Din vorba-n vorba, am aflat ca provine dintr-o familie de universitari cu origini franceze si catalane. Pasiunea (decadenta, deh!) pentru lectura si pentru calatorii ar fi mostenit-o de la taica-su, admirator fanatic al lui Proust. Dupa ce a studiat filologia la Salamanca, Jose Armando a pornit-o din loc cu gandul de a calatori cat mai mult si, poate, de a-si gasi rostul pe undeva. A umblat din Irlanda in China, si-a facut prieteni peste tot, insa nimic nu l-a putut retine vreme indelungata. La Iasi venise cu o bursa, in intentia de a-si pune la punct romana. La ce i-o fi trebuind, n-am reusit sa aflu nici pana azi. Optase pentru Masteratul de Literatura spre a prinde limba direct de la sursa, "limba vie", spunea el, si nu plictisitoarele teorii ale gramaticienilor. Cat l-o fi ajutat alegerea facuta, nu stiu. Dar, deja dupa primul an, Pepe vorbea romaneste fluent, intr-o maniera eleganta, chiar daca, adeseori, dorinta de a comunica lucruri inteligente ii in
