Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu acuză presa de "intoxicare uriaşă” în cazul arestărilor din vămi

Publicat in Jurnalul, joi 10 februarie 2011 ·

Preşedintele spune că fostul şef al SIE, Claudiu Săftoiu, care a dezvăluit că preşedinţia ştia din 2005 de situaţia din vămi, este "un mare nimeni”

Într-un interviu acordat RRA, preşedintele Traian Băsescu a acuzat "interpretările din presă” referitoare la scandalul arestărilor din vămi, susţinând că este vorba de o "încercare de intoxicare uriaşă” , de deturnarea sensului acţiunii în direcţia unui război intern în PDL. "Nişte minciuni fără limite”, spune Traian Băsescu.

Iată declaraţiile şefului statului pe scurt:

● Trebuie să vă spun că sinteza de presă de azi dimineaţa m-a uluit, legat de modul cum este prezentată această acţiune (anchetele de la vămi - n.r.) şi este prezentată pe mai multe paliere. Cel mai inconsistent şi lipsit de adevăr mi se pare curentul care încearcă să responsabilizeze un partid pentru corupţia din vamă, adică partidul de guvernământ, încercând pur şi simplu să prostească telespectatorii sau ascultătorii sau cititorii. Cum este posibil să încerci să acuzi partidul de guvernământ când această acţiune de cea mai mare amploare se petrece acum, cu acest partid la guvernare? În acest caz, cum ar fi fost posibilă declanşarea acţiunii ? E o încercare de intoxicare uriaşă.

● Cangrena din vămi e veche, arhicunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare . Vă amintesc nume cu rezonanţă în acest domeniu. În timpul războiului iugoslav, România era acuzată de trafic cu combustibil. Se făcea prin frontiere traficul. Combustibilul nu era cărat cu porumbelul. Sau nume ca Dan Radu Ruşanu, Nini Săpunaru. Toate guvernele au fost lipsite de voinţa de a interveni în această zonă. S-a găsit însă acum un guvern care s-o facă. Se încearcă deturnarea sensului acestei acţiuni: că-i bătălie politică în interiorul PDL, nişte minciuni fără limite. Realitatea e una singură.

● Era un mare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 18 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 29 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 18 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 29 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 2 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°