Omul de afaceri Marius Locic şi alte 12 persoane, printre care doi directori de la BRD, au plecat de la Curtea de Apel Bucureşti, noaptea trecută, în jurul orei 2.00. Ordonanţele de reţinere au expirat, iar magistraţii au decis să reia în această dimineaţă, la ora 10.00, dezbaterile privind propunerea de arestare. Rând pe rand, inculpații s-au prezentat la audieri. După câteva ore, aceștia au părăsit Curtea de Apel. Mâine dimineață, la ora 10.00, află dacă vor fi arestați pentru 29 de zile. În acest dosar apare și numele senatorului Cătălin Voicu. El ar fi primit 25.000 de euro de la Marius Locic, pentru a-i mitui pe judecătorii de la ÎCCJ. Ei sunt condamnați la 4, respectv 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Sursa: MEDIAFAXSursa: VLAD STĂNESCU
1 /.
UPDATE 1. Procesul de la Curtea de Apel s-a încheiat. Decizia arestării preventive a celor audiați se va da mâine dimineață, la ora 10.00.
UPDATE. Numele senatorului Cătălin Voicu, condamnat la 5 ani de închisoare, apare în dosarul fraudei bancare de 85 milioane de euro. Procurorii DIICOT susţin că o parte din banii proveniţi din creditele ilegale ajungeau la Cătălin Voicu, prin intermediul omului de afaceri Marius Locic, care îi primea la rândul său de la afaceristul Vasile Creştin. Astfel, cu banii primiți, Voicu avea misiunea de a-i mitui pe magistrații de la ÎCCJ.
.Astfel, societatea Agrocereal a fost folosită de Vasile Creştin pentru a efectua plăţi în contul lui LOCIC Imobiliare, bani ce au fost folosiţi de Marius Locic pentru mituirea senatorului Cătălin Voicu. "Participaţia lui Marius Locic la activitatea infracţională a grupului constă în faptul că societatea la care era administrator, LOCIC Imobiliare, a fost beneficiara a mai multor sume de bani efectuate prin transfer bancar, sume ce aveau ca şi justificare facturi fictive întocmite de către membrii grupării i