Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai buni fotografi şi designeri au fost premiaţi la Etnovember

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 noiembrie 2011 ·

Cea de-a 14-a ediţie a Etnovember care s-a deschis, sâmbătă, la Aula Universităţii, coincide, în acest an şi cu aniversarea a 20 de ani de la naşterea Mediatecii „Norbert Detaeye”, care este, în fiecare an, organizatorul principal al acestui festival studenţesc de tradiţie. Ca în fiecare an, evenimentul propune studenţilor şi nu numai, o serie de manifestări culturale care se încheie în ziua de luni, cu un maraton de poezie, organizat de Facultatea de Litere Braşov.

În deschiderea evenimentului, prorectorul Universităţii „Transilvania” Marina Cionca, a prezentat, în câteva cifre, ediţia actuală, dar şi celelalte 13 ediţii anterioare de festival, precizând că, de-a lungul celor 13 ediţii au avut peste 18.000 de vizitatori.

Prezent din nou la Braşov, după cinci ani, Norbert Detaeye, cel care acum 20 de ani a pus bazele Mediatecii Universităţii, a rememorat momentele în care a luat fiinţă mediateca şi a spus că nu se aştepta ca aceasta să ajungă la nivelul la care este azi.

Fundaţia Kronospan

i-a premiat pe cei

mai buni

Festivalul a debutat cu festivitatea de premiere a două concursuri naţionale organizate de Fundaţia „Kronospan - Concursul naţional de fotografie „Lumea văzută cu ochii tăi” şi Concursul naţional de design interior. „Este o tradiţie pentru noi ca în fiecare an să fim parteneri la festivalul Etnovember, este o onoare şi o plăcere. Prin ambele concursuri, Fundaţia Kronospan şi-a propus să susţină talentul şi creativitatea tinerilor. Noi considerăm arta ca fiind la fel de importantă ca şi hrana într-o societate civilizată şi de aceea susţinem asemenea proiecte”, a spus Oana Bodea, directorul Fundaţiei Kronospan.

Concursul naţional de fotografie a fost lansat în luna septembrie, peste 180 de fotografo amatori sau profesionişti trimiţând câte două seturi de câte 13 fotografii. Concursul a urmărit să selecţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 3 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°