Sub semnul tradiţiei şi al continuităţii doctrinare (120 de ani de social-democraţie în România) şi al unităţii relaţionale (USL va fi activ până la europarlamentarele din 2014), Partidul Social Democrat şi-a ţinut congresul al cărui principal obiectiv a fost stabilirea noii organigrame de la preşedinte în jos. Aşa cum preciza recent chiar Ponta, conducerea la vârf n-a mai fost pusă în discuţie ca la precedentele ediţii, pentru că de data aceasta “toată lumea s-a aflat în aceeaşi tabără”. Adică în tabăra învingătoare, unde şeful cel mare poate distribui privilegii concrete şi nu doar promisiuni, cum se întâmpla pe vremea predecesorului lui Ponta.
În aceste condiţii victoriosul preşedinte şi-a permis luxul de a asuma activul şi pasivul, fără pretenţia că istoria începe cu momentul în care el s-a instalat la volan, recuperând, odată cu tradiţia, şi pe preşedintele-fondator pe care acelaşi Geoană îl scosese nonşalant din orice dispozitiv, pentru a nu se mai împiedica de ideile sale. Într-un fel, Ponta l-a recuperat chiar şi pe Adrian Năstase, fără însă a-i aconta nici o promisiune, cu excepţia lăsării tricoului de lider al Consiliului Naţional liber de orice obligaţie.
Practic, am avut un congres de tranziţie, de la cei care l-au ales pe Victor Ponta la cei pe care i-a ales Victor Ponta. Partidul Social-Democrat cunoaşte o schimbare de prefix prin introducerea în organismele de conducere a generaţiei preşedintelui, odată cu eliminarea treptată a liderilor precedenţi. Aşa se face că în posturile de vicepreşedinţi nu se mai regăsesc nume ca Hrebenciuc sau Mitrea, repartizaţi la resortul parlamentar, dar apar nume încă necoapte pentru o bătălie politică serioasă, precum Bănicioiu, Şova, Negoiţă sau noua stea a social-democraţiei care a devenit, peste noapte, nevasta primarului din Voluntari.
În cel de-al 120-lea an al social-democraţi