Un dor duios si adanc de Fanus ma macina din cand in cand, devenind chiar mai puternic decat dorul de tineretile noastre, facandu-ma sa-l doresc oricum, numai sa-l simt alaturi: Fie-n momentele de sclipitoare genialitate cand lamina ca nimeni altul aurul limbii romane pana la deplina lui valoare in carate, fie si-n sentimental-glumetele noastre relaxari de gen retro, adica din epoca anterioara mult metisatelor manele, cand el isi permitea doar refrenul pur-sange tiganesc:
„Ce ne facem noi tiganii
Daca vine americanii?!”...
Si iata ca el raspunde dorului acestuia si-mi revine dinainte din cand in cand parafrazandu-se pe sine insusi. In acest mod, mai zilele trecute, cand cu sedinta CSAT pe cafre unii au parasit-o iar altii au imbogatit-o cu avioanele second-hand de la portughezi, m-am trezit cu el cantandu-mi pe aceeasi melodie nici mai mult nici mai putin decat:
„Mai Barosso, barosaneee,
Nu te da da milioaneee!”...
Da, imi canta, si se amuza si-mi arata cu degetul spre strada Grigore Mora din vecinatatea casei lui, unde ne-am nimerit la o receptie a Doamnei Karen Fogg, cred ca prima ambasadoare (sefa a Delegatiei, cum se numea), a Comisiei Europene la Bucuresti. Se cinstea printre altele, daca-mi aduc bine aminte, o finantare europeana pentru ridicarea culturii poporului roman, pe banii acestia o echipa de la BBC venind sa-i invete pe dramaturgii si regizorii romani cum se realizeaza „ Soap-Opera” – un fel de manea altoita pe ceea ce este mai vulgar in telenovele. Experiment care, de fapt a si esuat ne avand, din fericire, succes la Teatrul National Radiofonic ai carui ascultatori romani fusesera cat de cat obisnuiti cu integrala Shakespeare.
Cum eu facusem candva o specializare la BBC, antamand apoi si unele coproductii, aveam ceva cunostinte printre celebrii realizatori de acolo, despre care am incercat sa discut cu membrii
