Monica Pillat publică scrisorile trimise de ea vreme de 40 de ani (1957-1997) mătuşii aflate departe, alături de cele adresate aceleiaşi Pia Pillat de Lily Teodoreanu (scriitoarea Ştefana Velisar) în anii 1967-1977. ”Biruinţa unei iubiri” (2008), ”Sufletul nu cunoaşte distanţele” (2009) şi acest volum formează o trilogie închinată Piei, spune Horia-Roman Patapievici în prefaţă.
Primul lucru care frapează inteligenţa cititorului de azi, la parcurgerea acestor scrisori, este bunătatea oamenilor care le scriu. Frumuseţea exprimărilor, la Lily Teodoreanu, nu este a retoricii, este a inimii. Ea nu edulcorează realitatea: ea se pune faţă de realitate într-o poziţie din care realitatea vine spre ea cu bunătatea ei, nu cu răutatea la care te-ai aştepta.
Dacă Lily avea vocea bunătăţii care decisese să nu răzbune nimic, Monica Pillat are vocea bunătăţii care caută să-şi salveze sufletul şi inima nu pentru sine, ci de dragul lumii, care e atât de înmărmuritor de frumoasă.
„Ştii, Pia, viaţa mea nu a fost plină de evenimente spectaculoase, ci de fapte invizibile aparent, care mi-au revelat dureroasa frumuseţe de a fi vie", scrie Monica în 7 octombrie 1986. Asta avem aici. Dureroasa frumuseţe a faptului de a fi viu. Minunea timpului trăit. Această carte de scrisori îndrăgostite. Aceste suflete ameţitor de frumoase. Exerciţiile lor de salvare. Salvarea lor. Noi însă, cei de aici, cititorii, noi cu ce merinde de drum plecăm în desagă? Ce viaticum luăm cu noi? Frumuseţe, din plin. Bunătate, la fel. Deopotrivă bunătatea binecuvântată a frumuseţii, ca şi bunătatea binecuvântată de frumuseţe; precum şi frumuseţea binecuvântată a bunătăţii şi frumuseţea binecuvântată de bunătate. Cine a spus că frumuseţea nu mai poate salva lumea? (Horia-Roman PATAPIEVICI)
”Minunea timpului trăit
Din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat”
H
